• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: Achiziția de ATV-uri cu fonduri europene nu este eligibilă pentru închiriere ca activitate de sine stătătoare

    Angelica Lefter -

    Achiziția de ATV-uri cu fonduri europene nu este eligibilă pentru închiriere ca activitate de sine stătătoare în proiecte pentru activități neagricole, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

    Referitor la eligibilitatea achiziției de ATV-uri cu ajutorul fondurilor europene, AFIR a publicat o notă de clarificare. Aceasta vizează încadrarea corectă a activității propuse spre finanțare de către o întreprindere care achiziționează ATV-uri sau SSV-uri (ATV sportive) în scopul închirierii acestora de către turiști, în cadrul sM 6.2 – ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale” și sM 6.4. – ”Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.

    AFIR a cerut un punct de vedere de la INS privind încadrarea corectă în codurile CAEN

    AFIR arată că pentru a asigura o evaluare unitară a Cererilor de finanțare pentru activități neagricole în cadrul PNDR 2020, instituția a solicitat punctul de vedere al Institutului Național de Statistică (INS) privind încadrarea corectă în cadrul codurilor CAEN a activităților ce presupun achiziția de ATV-uri sau SSV-uri, în scopul închirierii acestora pentru efectuarea de activități turistice de agrement, cu sau fără ghid.

    ”În urma analizei punctelor de vedere diferite emise de structurile lor județene, INS a transmis AFIR clarificările solicitate privind încadrarea acestor activități conform CAEN Rev.2. Astfel, în afară de încadrarea activităților menționate la codul CAEN 9329 ”Alte activități recreative și distractive”, a rezultat o posibilă încadrare pe un cod CAEN care nu este eligibil în cadrul submăsurilor 6.2 și 6.4, respectiv codul 7711 ”Activități de închiriere și leasing de autoturisme și autovehicule rutiere ușoare” și nu codul 7721 ”Activități de închiriere și leasing de bunuri recreaționale și echipament sportiv”.

    În cadrul codului CAEN 7711 sunt permise activități de închiriere ATV-uri și/sau SSV-uri, cu tarif orar, fără însoțitor, atunci când societatea realizează în mod distinct/individual un aport la cifra de afaceri ca urmare a desfășurării acestui tip de activitate (închiriere).

    Așadar, menționăm că achiziția de ATV-uri nu este eligibilă pentru închiriere ca activitate de sine stătătoare, ci doar dacă această cheltuială este integrată în cadrul Planului de afaceri depus , cu elemente privind organizarea de plimbări de agrement/recreative pentru clienți/turiști, împreună cu un însoțitor, pe anumite trasee, în diverse zone turistice. ATV-urile și/sau SSV-urile pot fi puse la dispoziție de către organizator în cadrul pachetului de servicii de organizare a plimbărilor ca parte integrantă a facilităților recreative furnizate”, se arată în informarea AFIR.

    Reamintim că la fondurile UE pentru afaceri neagricole la sate, de la Submăsurile 6.2 și 6.4 – PNDR, sesiunile de depunere a proiectelor s-au închis imediat, pentru că bugetul alocat s-a topit foarte rapid, sub presiunea mare a cererii.


    Te-ar mai putea interesa

    S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Fabrica de Consultanță: Primul proiect aprobat pe Programul Tranziție Justă, finanțare de 4,9 mil. euro Instalarea tinerilor fermieri – lista cu cei 440 de fermieri care primesc 70.000 de euro/fermă

    Ultimele știri

    Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale UE va extinde lista pentru care se pot impune restricții la importurile din Ucraina