• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană a mai interzis un insecticid. Produsul trebuie retras de pe piață până la 1 mai 2022!

    Roxana Dobre -

    O substanță activă importantă pentru tratamentele efectuate pentru protecția plantelor nu mai poate fi folosită din acest an. Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască aprobarea pentru ”fosmet”, un insecticid și acaricid important.

    Decizia Comisie Europeană privind nereînnoirea aprobării substanței active a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de marți – 25 ianuarie și intră în vigoare la 7 zile de la această publicare. Conform sursei citate, statele membre retrag autorizațiile acordate produselor de protecție a plantelor care conțin fosmet ca substanță activă până la 1 mai 2022. ”Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 expiră cel târziu la 1 noiembrie 2022”, precizează Comisia.

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, aviz negativ asupra substanței active fosmet

    Conform precizărilor făcute de Comisie, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a identificat un risc inacceptabil pentru operatori, lucrători, trecători și rezidenți, chiar și în cazul utilizării echipamentului individual de protecție sau al aplicării măsurilor de atenuare disponibile.

    ”De asemenea, a identificat un risc acut și cronic ridicat pentru consumatori și organismele acvatice și un risc ridicat pentru păsări, mamifere și artropode nevizate (inclusiv albinele). În plus, autoritatea nu a putut efectua o evaluare completă a riscurilor pentru consumatori, deoarece nici toate produsele, nici toți metaboliții potențial relevanți nu au putut fi evaluați pe baza informațiilor furnizate de solicitant. În cele din urmă, autoritatea a concluzionat că evaluarea neurotoxicității asupra dezvoltării nu a putut fi finalizată, deoarece solicitantul nu a prezentat niciun studiu adecvat”, se arată în Jurnalul Oficial al UE.

    Comisia mai menționează că CE a invitat solicitantul care dorea aprobarea substanței active să prezinte observații privind raportul de reînnoire. Solicitantul și-a prezentat observațiile, care au fost examinate minuțios.

    ”Cu toate acestea, în pofida argumentelor prezentate de solicitant, motivele de îngrijorare legate de substanța activă în cauză nu au putut fi eliminate. Statelor membre trebuie să li se acorde suficient timp pentru a retrage autorizațiile acordate produselor de protecție a plantelor care conțin fosmet. În ceea ce privește produsele de protecție a plantelor care conțin fosmet, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, perioada respectivă nu trebuie să depășească 9 luni de la data de intrare în vigoare a regulamentului”, arată Comisia.

    CE mai subliniază că regulamentul aprobat nu împiedică transmiterea unei noi cereri pentru aprobarea substanței fosmet în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.


    Te-ar mai putea interesa

    Stelian Fuia, STINE: Există un beneficiu de 300 euro/ha pentru fermier, după ce scădem costurile cu sămânța și nutriția suplimentară Prețul îngrășămintelor. Gabriel Ionescu, SEEFCO: Azotoasele sunt pe un trend ușor de creștere Corteva Agriscience a lansat biostimulatorul de eficiență a azotului Utrisha™ N în România

    Ultimele știri

    De 11 ani în echipa Nufarm, Nina Cîrstei aduce soluțiile în fermele din România Agenție de plăți: S-au epuizat banii pentru fermierii din zona montană! Egiptul a contractat săptămâna aceasta 600.000 de tone de grâu din Ucraina și Rusia