• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A murit Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe!

    agrointeligenta.ro -

    A murit Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe! Vestea tragică a venit în această seară și nimic nu anunța plecarea dintre noi a cunoscutului reprezentant al sectorului legumicol și pomicol din România.

    În această seară, duminică – 31 octombrie, inima președintelui Organizației Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA) Legume-Fructe a încetat să mai bată. Împlinise în luna august 78 de ani.

    Anunțul că Aurel Tănase s-a stins din viață a venit ca un șoc, mai ales pentru cei care chiar în ultimele zile l-au întâlnit în cadrul Târgului Indagra și unde Aurel Tănase era la fel de energic și de implicat cum îi era mereu în fire. Chiar și pe pagina sa de Facebook, liderul OIPA postase în jurul orelor 16:00.

    UPDATE: Conform informațiilor postate luni, 1 noiembrie, oficial pe pagina de Facebook a OIPA Legume-Fructe, trupul neînsuflețit al lui Aurel Tănase a fost depus la biserica Cuvioasa Parascheva, de pe Strada Oltului, Buzău, iar înmormântarea va avea loc marți, 2 noiembrie 2021, ora 13, la cimitirul Sfântul Gheorghe.

    ”Vă anunțăm cu regret și durere că domnul Aurel Tănase, președintele OIPA Legume Fructe, a plecat dintre noi. Va rămâne, însă, alături de noi întotdeauna prin puterea exemplului dumnealui, prin moștenirea realizărilor în sectorul legume-fructe, prin ajutorul pe care l-a oferit necondiționat, prin pofta de viață, implicarea și profesionalismul care l-au definit până în ultima zi și prin amintirile frumoase create împreună.

    Pentru cei care doresc să îi aducă un omagiu, domnul Tănase este depus la biserica Cuvioasa Parascheva, de pe Strada Oltului, Buzău, iar înmormântarea va avea loc mâine (marți n.r), 2 noiembrie 2021, ora 13, la cimitirul Sfântul Gheorghe. Drum bun, domnule Tănase! Sunteți un om extraordinar, pe care am avut norocul și bucuria de a-l avea în viețile noastre. Lumea este astăzi mai bună datorită muncii, perseverenței și susținerii dumneavoastră. Dumnezeu să vă odihnească!”, este mesajul integral postat pe pagina OIPA Legume Fructe.

    Colectivul Agrointeligența – AGROINTEL.RO transmite sincere condoleanțe familiei și întreg sectorului legume-fructe care și-a pierdut cel mai important lider. Agricultura întreagă este în doliu! Dumnezeu să îl odihnească pe Aurel Tănase!


    Te-ar mai putea interesa

    Mesajul transmis agricultorilor de președinta CE, Ursula von der Leyen: ”Aveți dreptul să obțineți un preț corect” Grant de 30.000 euro/proiect pentru tinerii care pornesc o afacere nouă. Cererile, din 15 septembrie S-a aprobat! Fermierii care încasează în acest an despăgubiri de 3.000 euro/hectar!

    Ultimele știri

    CE: România, alocare de 16,5 miliarde de euro în viitoarea PAC pentru subvenții și investiții în ferme Un senator a depus în Parlament un proiect de lege pentru introducerea impozitului pe tonaj Cei mai ieftini peleți. Prețuri pe kilogramul de peleți în această toamnă