• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • P9889 – Hibridul de porumb potrivit în toate fermele!

    agrointeligenta.ro -

    De aproape 100 de ani, brandul Pioneer® a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hibrizilor și, tot de atâta timp, dominăm topurile productivității cu hibrizii de porumb comercializați. Porumbul marca Pioneer® este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar peste 36% din fermieri aleg “Certitudinea succesului“, cultivând hibrizii noștri.

    Faptul că în România avem o echipă dedicată, de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiilor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

    Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2022 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.

    P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care va fi cultivat. Este un produs ce reușește să valorifice la maxim fiecare picătură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum® AQUAmax®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

    Grupa Optimum® AQUAmax® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții, pentru a produce maximum posibil.

    Productivitatea acestui hibrid este de neegalat! Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 – 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte. Anul 2021 a fost un an cu producții bune la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile și locul acestuia, obținute în 3 locații:

    Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare, până la fertilizare.

    Anul acesta, din păcate, am făcut cunoștință cu pragul de sus al prețurilor la azot, elementul esențial pentru producții ridicate în cultura porumbului, iar în testele realizate de echipa de Agronomy de la Afumați, P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scăzută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha, în rotație cu cereale păioase, pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de peste 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.

    Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit.

    Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

    Andrei Ciocoiu – Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience RO & MD


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA