• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România a rămas singura țară din zona Mării Negre care mai exportă grâu și porumb!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    România a rămas singura țară din zona Mării Negre care mai exportă grâu și porumb! Într-un context fără precedent cauzat de războiul din Ucraina, statele din jurul nostru au decis să își protejeze consumul intern, mai ales că nu se știe cât va dura conflictul armat care a dus la explozia prețurilor.

    În prezent, România este singura țară în care Guvernul nu a luat nicio măsură pentru a proteja populația de inflație. Țările din jurul nostru au găsit fiecare câte o modalitate pentru a-și securiza consumul intern de cereale.

    Ungaria a decis să stopeze exportul de cereale. Măsura vine după ce prețul grâului și porumbului au ajuns la un nivel greu de suportat atât pentru industriile prelucrătoare, cât și pentru consumatorii finali.

    Bulgaria a blocat neoficial exportul de cereale prin verificări minuțioase care nu lasă navele încărcate să plece din țară și nici alte transporturi să fie încărcate. Oficial, Ministerul Agriculturii susține că nu a blocat exporturile, ci doar a instituit un set de verificări suplimentare, în acord cu normele naționale și europene. Mai mult, vineri, la nivel guvernamental s-a luat decizia ca statul să cumpere din piață cantitățile de cereale de la fermieri pentru a asigura fluxul de venituri. Conform producătorilor, stocurile de cereale din Bulgaria s-ar ridica în prezent la 3 milioane de tone. ”Ni s-a spus la întâlnirea de vineri că exporturile ar putea fi restricţionate până statul va cumpăra 1,5 milioane de tone de grâu”, a declarat un oficial al Asociaţiei producătorilor de cereale din Bulgaria NAGP, Radoslav Hristov.

    Republica Moldova a declarat stare de urgență de la 1 martie, iar în primul set de măsuri luate a fost stoparea exporturilor de grâu și de zahăr, ulterior și de porumb. Guvernul de la Chișinău nu dă semne că va reveni asupra deciziei cât timp situația regională nu se modifică.

    Ucraina nu mai face export din cauza războiului dus în interiorul granițelor. Conform estimărilor autorităților, există stocuri suficiente pentru a asigura necesarul de consum intern timp de un an.

    Rusia nu mai exportă nici ea cereale. Activitatea de transport comercial a fost în mare parte blocată de restricțiile impuse Federației Ruse după invadarea Ucrainei. Deși nu există nicio decizie oficială, la licitațiile din ultimele săptămâni, traderii nu au mai ofertat grâu și porumb rusesc.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari