• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-au aprobat normele metodologice pentru aplicarea „taxei pe stâlp”. Fermierii NU sunt scutiţi de la plată!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi normele metodologice privind controversatul impozit „pe stâlp”, mai exact pe construcţii speciale. Taxa a fost introdusă de la începutul anului, iar prima tranşă trebuie achitată până la 26 mai.

    Deşi au existat mai multe solicitări din partea fermierilor ca sectorul agricol să fie scutit de la plata acestui nou impozit, acest deziderat al agricultorilor nu s-a înfăptuit. Mai mult, Partidul Democrat Liberal a iniţiat chiar şi un proiect de modificare legislativă pentru a proteja agricultorii, dar iniţiativa este încă îngropată în Parlamentul României şi nu a ajuns încă nici măcar pe masa deputaţilor din comisia de specialitate, darămite la votul din plen.

    Începând cu 1 ianuarie 2014, printr-o modificare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, s-a reglementat obligaţia plăţii de către persoanele juridice a impozitului pe construcţii, care este cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil.

    Impozitul pe construcţii se declară prin formularul 100 Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, care se completează cu ajutorul programului de asistenţă disponibil pe portalul ANAF.

    Formularul se depune la organul fiscal în raza căruia contribuabilul are domiciliul fiscal, fie pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat, fie prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

    Impozitul pe construcţii este datorat de persoanele juridice române (cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare şi persoanelor juridice fără scop patrimonial), persoanele juridice străine cu sedii permanente în România şi persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

    Acesta se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor prevăzute la Grupa 1 din HG nr. 2139/ 2004 – Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX din Codul fiscal, de către contribuabil său proprietar, după caz; valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcţiile aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; valoarea construcţiilor din subgrupa 1.2.9. ‘Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole’ din HG nr. 2.139 /2004.

    Impozitul pe construcţii speciale se plăteşte în două rate egale, până la datele de 25 mai şi 25 septembrie, inclusiv.

    Speranţe pentru viitor

    Premierul Victor Ponta a declarat ieri că taxa pe construcţii speciale ar putea suferi, în viitor, unele modificări, mai ales în agricultură, răspunzând astfel unei întrebări pe această temă. „Categoric da. Taxa pe construcţii speciale… de fapt a fost încetarea unei excepţii referitoare la construcţiile industriale. Nu a fost ca intenţie atunci când anul trecut ne-a propus ministrul de finanţe, n-a fost ca intenţie şi partea de agricultură. Şi acum, după data de 25 (mai – n.r.), după ce se fac raportările, o să vedem exact care este impactul şi ce anume din zona de agricultură putem să scutim în viitor. Din punctul meu de vedere, asta o să şi facem”, a spus Ponta, potrivit Agerpres.

    La începutul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a arătat că estimările referitoare la încasările din impozitul pe construcţiile speciale indică 1,5 miliarde de lei, însă în bugetul pe 2014 s-au prevăzut doar 488 de milioane de lei, din cauza riscului de necolectare.

    Te-ar mai putea interesa

    Cu cât s-a scumpit grâul în ultimele 3 luni: importatorii plătesc cu 45-63 dolari mai mult pe tonă, iar prețurile sunt cu 27% peste ianuarie Porumbul românesc se vinde la 240 euro/tonă FOB Constanța, cu mult peste cel ucrainean, blocat de logistică Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie

    Ultimele știri

    Floarea-soarelui la 473 euro/tonă FOB Constanța. De ce nu crește prețul deși exporturile din România accelerează Raportul USDA pe octombrie confirmă recoltele României, cu o singură corecție. Surpriză la porumb ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte