• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agricultură ecologică cu Aurel Petruș. Poveste de succes începută în anul 2000

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Aurel Petruș iubește agricultura ecologică. Cu zeci de ani de experiență în spate, fermierul din județul Călărași ne conduce pe drumul spre acest mod de a lucra terenul, de care s-a îndrăgostit iremediabil. A rezistat tuturor provocărilor și le recomandă tuturor să încerce tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător.

    2000 este anul în care Aurel Petruș a decis să se dedice agriculturii ecologice. Pe vremea aceea, mulți o considerau un moft și nu îi dădeau multe șanse de reușită. Fermierul din comuna Ștefan cel Mare s-a pus însă pe muncă. A adunat nu mai puțin de 1.300 de hectare, pe care le-a inclus într-o cooperativă ecologică, numită Biocoop.

    ”Ne-a plăcut de la început, am apucat pe drumul acesta, avem parteneriate destul de serioase și mi se pare și, o spun cu tărie, că dacă analizăm o fermă ecologică față de una din convențional, este mai rentabilă. Nu mereu, dar rentabilitatea ei există”, a explicat fermierul.

    Agricultură ecologică cu Aurel Petruș. Poveste de succs începută în anul 2000

    În 22 de ani de agricultură ecologică, Petruș a văzut multe. Și bune și rele. Așa a oscilat și trendul privind produsele bio. În ultimii ani, consumul acestora este în creștere. Administratorul Biocoop este mândru de oul ecologic pe care-l pune pe piață. ”Din 2010 vindem și pe piața din România produsul ou, ca produs, ca ou ecologic. Produsul ecologic este un produs care are în plus această parte ecologică, care-l face mai scump, iar beneficiile sunt multiple”, a completat Petruș.

    Aurel Petruș – Parteneriate externe

    Aurel Petruș desfășoară contracte cu parteneri din Austria, Germania, Italia și Franța, țări cu o agricultură puternică. Pentru a-și putea vinde produsele în străinătate, Aurel Petruș trebuie să fie atent la foarte multe detalii. Regulamentele europene de producție ecologică sunt stricte și le impun fermierilor condiții specifice, necesare pentru certificarea bio.

    ”Noi avem un regulament pe care îl respectăm, pe care îl respectă toți fermierii ecologici, atât din România, cât și din Uniunea Europeană, este același regulament. Într-adevăr, produsul finit este supus unor testări, atât în câmp, cât și în laborator, ca el să primească sigla că este produs ecologic.

    În ultimii 3 ani avem o certificare venită din partea consumatorului final, în cazul nostru este vorba despre produsul ulei de floarea-soarelui procesat în Austria și vândut în China. Partea chineză trimite să vadă de unde vin semințele de floarea-soarelui, care sunt procesate în Austria.

    Verifică absolut tot. Vizită în câmp, ridică probe, verifică absolut toate parcelele care au fost însămânțate cu floarea-soarelui, le verifică personal, intră în lanul de floarea-soarelui, se uită, vede. Este un inspector care face aceste lucruri”, a mai spus Aurel Petruș.

    Datorită experienței și  a obiectivelor atinse cu brio, Aurel Petruș este unul dintre partenerii de încredere ai agriculturii ecologice. Astfel spus, o poveste de succes care a început în anul 2000 și care va continua.

    Te-ar mai putea interesa

    Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Fermierul Gabriel Pavel a trecut la fertilizarea lichidă cu azot: ”Am schimbat doar duzele mașinii de stropit” Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor

    Ultimele știri

    Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine a fost aprobat de Comisia Europeană! Ajutoare pentru crescătorii de ovine – până la 50.000/fermă. Condiții pentru accesarea sprijinului Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie