• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Azomureș a anunțat că își reia producția de îngrășăminte începând de luna viitoare

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Azomureș anunță repornirea unor instalații de pe platformă. De la începutul lunii mai se reia producția de îngrășăminte și de produse pentru industrie, potrivit unui comunicat de presă remis de combinatul deținut de Ameropa în județul Mureș

    Decizia Azomureș de a reporni producția de îngrășăminte vine după ce premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat oficial că nu poate furniza combinatului gaz metan ca ajutor de stat. De asemenea, nici ajutorul vehiculat la nivel european, în cuantum de 50 de milioane de euro pentru fabricile de îngrășăminte, nu a fost încă aprobat de către Comisia Europeană. Mai mult, astăzi, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a publicat o informație exclusivă privind un raport prin care Romgaz are în plan, încă din 2018, un proiect de construcție a unei fabrici de îngrășăminte care să folosească gaz metan din producția internă.

    ”Au trecut 4 luni de la decizia de a opri temporar producția de îngrășăminte, pe 17 decembrie 2021, în contextul volatilității pieței gazelor naturale. La momentul respectiv, piața gazelor naturale atingea niveluri record, ceea ce făcea imposibilă producția de îngrășăminte la prețuri accesibile, nu doar pentru Azomureș, ci și pentru multe alte fabrici din UE care s-au oprit în aceeași perioadă. În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, piața energiei din UE a ajuns de la „maxime fără precedent” la „criză totală”. În timp ce piața gazului în decembrie părea imposibil de gestionat în intervalul 90-120 EUR/MwH TTF (bursa etalon pentru Europa), același punct de referință a atins un vârf de aproape 345 EUR/MwH la începutul lunii martie, iar disponibilitatea gazului a scăzut treptat pe măsură ce accesul la aprovizionarea cu gaz rusesc a devenit mai dificilă din cauza sancțiunilor UE”, se arată într-un comunicat de presă emis de combinatul Azomureș, parte a grupul elvețian Ameropa.

    Combinatul de la Azomureș speră la o viitoare subvenție la îngrășăminte pentru fermieri

    Conform sursei citate, în toată această perioadă, Azomureș împreună cu Fertilizers Europe au atras atenția UE și Guvernului României că șocul energetic ar putea duce la o criză a îngrășămintelor și a alimentelor.

    ”În special în contextul restricțiilor exporturilor ucrainene și rusești prin Marea Neagră, experții estimează că 30% din exporturile mondiale de cereale sunt direct afectate și acest lucru are un efect sporit în lipsa îngrășămintelor. La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a intervenit pentru a încerca să prevină această criză alimentară, stabilind un cadru legal în care statele membre pot sprijini companiile esențiale pentru agricultură. Polonia (836 milioane de euro) și Germania (20 miliarde de euro) au oferit deja pachete substanțiale de ajutor, cu prevederi speciale pentru producătorii de îngrășăminte. Guvernul României nu a stabilit încă nimic concret, dar Ministerele Energiei, Economiei și Agriculturii lucrează în consultare cu reprezentanți ai industriei precum Azomureș pentru a lansa un pachet de ajutor similar în cadrul CE”, se precizează în comunicarea oficială.

    Combinatul reia producția cu cantități limitate

    “Toate acestea duc la reluarea parțială a producției la Azomureș. Aprovizionarea cu gaze naturale rămâne dificilă, cu niveluri de preț care duc la costuri ridicate pentru îngrășăminte, chiar și cu ajutorul Guvernului. Prin urmare, până la confirmarea pachetului de subvenții, vom rămâne precauți și sub capacitatea normală de producție, dar în același timp considerăm că este esențial pentru o campanie agricolă 2022-2023 de succes să nu mai amânăm momentul repornirii. Anticipăm o producție limitată de Azotat de Amoniu, Nitrocalcar, Uree și Melamină în prima perioadă, urmând ca producția de îngrășăminte complexe de tip NPK să înceapă în perioada următoare”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.

    Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Azomureș furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Subvenție APIA pentru îngrășăminte: de la 14,78 la 100,60 euro/hectar. MADR a publicat cuantumurile! Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Subvenții APIA 2026. A fost stabilit cursul euro-leu după care se vor calcula plățile pe hectar și animale Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari

    Ultimele știri

    Suplimentare de buget pentru subvențiile apicultorii. Suma majorată anunțată de MADR Expert: Prețul cerealelor ar putea crește cu 80% din cauza situației de pe piața îngrășămintelor Îngrijorare la Bruxelles privind banii fermierilor după ce 6 state UE au cerut tăieri masive de buget Prefect: Primarii nu dau ordine de împușcare a urșilor de teama unor ONG-uri „De aici, de aproape. Din Moldova” – pentru prima dată în Bacău: târg de produse locale găzduit de un hipermarket