• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vitele pentru China au rămas în țară

    agrointeligenta.ro -

    Deși mii de animale ar fi trebuit să ia drumul Chinei luna aceasta, potrivit declarațiilor vicepremierului Liviu Dragnea, realitatea este alta. Primul lot de vite ar putea fi exportat cel mai devreme în august.

    În luna noiembrie a anului trecut, cu ocazia vizitei premierului Chinei în România, s-au semnat mai multe acorduri, printre care și cele privind exportul de carne și animale vii. Chinezii s-au arătat interesați mai ales de importul de carne de porc și de vaci din rasa Bălțata Românească.

    Numai că, în ciuda afirmațiilor optimiste ale autorităților, încă nu a început „transhumanța” Bălțatei în China. Spre exemplu, vicepremierul Dragnea spunea, la numai câteva ore după ce aterizase în Hong Kong, în luna martie a acestui an, că partenerii chinezi vor 3.000.000 de vite, tot atâția porci, precum și 500.000 de ovine pe an.

    Cu o lună mai devreme, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, anunța că primul lot de vaci va pleca în China în luna aprilie de la o fermă din județul Brașov.

    Până acum, ANSVSA nici măcar nu a primit o solicitare de a face analizele ce se impun în vederea exportului. „Tehnic, toate procedurile sunt complete. Primul lot poate pleca oricând. Nu mai trebuie decât să se înțeleagă între ei agenții comerciali. Până acum, nu a venit nimeni să ceară să se efectueze analizele necesare. Probabil, economic, nu este nicio solicitare”, ne-au declarat surse din ANSVSA.

    Astfel că primele vaci ar putea fi exportate de-abia în luna august, deoarece, înainte de îmbarcare, trebuie să petreacă 60 de zile în carantină.

    Chinezii exportă în China

    Singurul export aproape 100% sigur este cel de carne de porc. Numai că firma care va livra marfa, Smithfield, are ca acționar la nivelul grupului internațional un investitor chinez, respectiv Shuanghui International Holdings Ltd., cel mai mare producător chinez de carne de porc.

    Smithfield s-a dezvoltat pe ruinele fostului Comtin și asigură azi o treime din producția internă de carne de porc. Compania va exporta atât carne cu os și fără os, dar și copite sau intestine, foarte căutate de asiatici.

    Deocamdată, producătorul care deține ferme în Timiș și Arad este singurul care va livra carne de porc în China.

    În ceea ce privește exporturile de carne de vită, acordurile dintre București și Beijing prevăd livrarea doar de carne cu os și macră. Asiaticii au vizitat nouă abatoare, însă acestea de-abia au început procedura de acreditare, deci mai e drum lung până la primele livrări.

    Citiţi continuarea pe www.evz.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Când se plantează roșiile în grădină – calendar Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA