• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Agrostrategia” şi „Fermierii României” – noi emisiuni de agricultură la TVR 1

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Începând de luni, 16 mai, orele 10.00 şi 10.30, fondatorul Agrointeligența, Vlad Macovei şi invitaţii săi aduc ele mai noi informaţii şi subiecte de interes despre mediul rural românesc, la TVR 1. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu – invitatul primei ediţii.

    Când fermierii câștigă, toată lumea câștigă! Informarea este cea care înclină balanţa între o producţie profitabilă şi una fără mari beneficii. Astăzi, agricultura se face cu cap. Iar producția crește cu cât știi mai multe. Din 16 mai, Televiziunea Română vine în sprijinul fermierilor, dar şi al tuturor celor interesaţi de subiecte din domeniul agriculturii, cu două emisiuni în premieră ce le vor răspunde la toate întrebările: „Agrostrategia” şi „Fermierii României” se văd de la orele 10.00 şi 10.30, de luni până joi, la TVR 1. Ambele emisiuni reprezintă coproducții TVR împreună cu Agrointeligența.

    De la zootehnie la legumicultură sau pomicultură, de la fonduri europene la culturi bio, echipamente, utilaje, digitalizare, administrație locală sau târguri de agricultură, Vlad Macovei şi invitaţii săi ne aduc informaţii utile, la zi, pe înţelesul tuturor. Fondator al platformei de știri, analize, reportaje, interviuri și investigații agricole Agrointeligenţa, realizatorul şi moderatorul celor două producţii ne propune teme de interes ce ating toate componentele economice, sociale și culturale ale mediului rural românesc, precum şi oportunitățile de dezvoltare pe care fiecare le poate avea.

    Prin dezbateri în studio, cu răspunsuri la întrebările fermierilor, precum și reportaje realizate în mediul rural, cele două proiecte vor oferi, de asemenea, o cunoaștere mai bună a satului românesc pentru publicul urban și pentru consumatori.

    Luni, pe 16 mai, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, este invitatul lui Vlad Macovei într-o emisiune specială. „Agrostrategia” şi „Fermierii României” sunt la TVR 1, de la orele 10.00 şi 10.30.

    Sursa: TVR.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe