• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • India a interzis exporturile de grâu. Decizia pune presiune pe piața mondială de cereale

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    India, al doilea mare exportator de grâu din lume, a decis să interzică exporturile de grâu, ceea ce a generat îngrijorări legate de situaţia aprovizionării pentru mai multe state ale lumii.

    Măsura are o serie de consecințe, printre care și creșterea prețurilor la alimente, dar mai ales foametea în ţările sărace.

    Miniştrii agriculturii din G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii) au criticat, sâmbătă – 14 mai, decizia Indiei de a interzice exporturile de grâu după un recent val de căldură, spunând că aceasta ”nu va face decât să exacerbeze criza” în aprovizionarea cu cereale, care este deja sub presiune din cauza războiului din Ucraina.

    India a interzis exporturile de grâu pentru a-și asigura securitatea alimentară în contextul secetei și al prețurilor din ce în ce mai mari

    O poziție clară a avut ministrul german al agriculturii, Cem Ozdemir, după o întâlnire cu omologii săi la Stuttgart, potrivit AFP.

    ”Dacă toată lumea începe să impună astfel de restricţii la export sau chiar să închidă pieţele, acest lucru nu va face decât să agraveze criza şi aceasta va afecta şi India şi pe fermierii săi. Facem apel la India să îşi asume responsabilităţile care îi revin în calitate de membru al G20”, a declarat ministrul german al agriculturii, Cem Ozdemir, după o întâlnire cu omologii săi la Stuttgart.

    Guvernul de la New Delhi a menționat că interdicţia a fost concepută pentru a gestiona securitatea alimentară a ţării.

    India este al doilea mare producător de grâu din lume, iar odată cu interezicerea exporturilor, cu excepţia unei autorizări speciale din partea guvernului, a sporit temerile legate de aprovizionarea cu cereale la nivel mondial.

    20 de tone de cereale așteaptă în silozuri ucrainene pentru a putea fi exportate

    Activitatea agricolă a Ucrainei, o altă mare exportatoare de cereale a fost perturbată de ofensiva militară rusească lansată la 24 februarie. Ucraina era al patrulea exportator mondial de porumb şi pe cale să devină al treilea exportator de grâu.

    Aproximativ 20 de tone de cereale aşteaptă în silozuri să fie exportate, iar recolta din acest an este în pericol, din cauza blocadei din porturi impusă de Moscova la Marea Neagră.

    India va onora contractele deja încheiate, iar pe viitor exporturile de grâu au nevoie de permisiune specială

    În schimb, India a motivat decizia interzicerii exporturilor de grâu din cauza căldurii extreme şi o creştere a preţurilor ca urmare a războiului din Ucraina, care complică aprovizionarea pe piaţa mondială.

    Cu toate acestea, contractele de export încheiate înainte de emiterea decretului pot fi onorate. Exporturile viitoare pot fi făcute doar cu permisiunea specială a New Delhi, care va decide de la caz la caz să aprobe cererile altor ţări ”pentru a le asigura securitatea alimentară”.

    Miniştrii agriculturii reuniţi la Stuttgart au ”recomandat” ca această problemă să fie ridicată la reuniunea G7 a şefilor de stat şi de guvern din iunie, unde India va fi prezentă în calitate de invitat.

    Războiul din Ucraina destabilizează țările care depind de exportul de cereale sau de îngrăşăminte ruseşti şi ucrainene. Un exemplu este zona Africii, unde insecuritatea alimentară este deja la un nivel record din cauza conflictelor, a crizelor climatice şi a şocurilor economice, arată AFP.

    Te-ar mai putea interesa

    Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă