• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Luptă strânsă pentru microgranturile de 5.000 euro. Micii fermieri – 20.000 de cereri în primele 30 de minute!

    Roxana Dobre -

    Platformă online luată cu asalt de micii fermieri care au depus cereri pentru microgranturile de 5.000 de euro. Cum bugetul alocat schemei este de 50 de milioane de euro, vor fi maxim 10.000 de beneficiari dintre cei peste 20.000 care și-au înregistrat cererile în prima jumătate de oră de la deschiderea sesiunii. Regula acordării sumelor este ”primul venit, primul servit”.

    În primele 25 de minute de la deschiderea sesiunii de cereri, erau deja înscrise și validate 19.165 de solicitări. Înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar” au demarat astăzi la ora 10.00 și se vor încheia după epuizarea fondurilor alocate. Cererile se finanțează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar.

    Înscrierea, preevaluarea, contractarea și verificarea se fac exclusiv on line, prin intermediul sistemului informatic IMM Recover, dezvoltat de către STS. Înscrierea în program, creare profil, user, parolă şi completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac on-line pe link-ul http://granturi.imm.gov.ro.

    Aplicanţii au obligaţia de a urmări informaţiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul menționat pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, depunere documente raport de progres, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăţi, monitorizare, raportare), precum şi în contul creat la înscriere, denumit front office (FO).

    Fermierii pot suna la Call-Center dacă au probleme la depunerea cererilor. Numerele de telefon pe județe aici: https://agrointel.ro/wp-content/uploads/2022/05/call-center_judete_Masura_microgranturi.pdf

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a decis joi – 26 mai ca fermierii care vor să acceseze microgranturile de 5.000 de euro să poată depună împuternicirea notarială și după înregistrarea cererii, până cel târziu la semnarea contractului de acordare a sprijinului.

    Vă reamintim că anterior, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a prezentat în exclusivitate primele imagini cu fermierii care au luat cu asalt birourile notariale pentru eliberarea împuternicirii în baza căreia consultanții vor putea să depună, începând de mâine, 27 mai, cererile pentru microgranturile de 5.000 de euro. Numai pentru fermierii cu PFA, II sau IF, documentul notarial este obligatoriu, potrivit ghidului publicat ieri seară în Monitorul Oficial.

    În urma articolului Agrointeligența, care a prezentat semnalul de alarmă transmis de Departamentul de Fonduri Europene din cadrul Asociației Forța Fermierilor, MADR a anunțat o schimbare importantă în procedură.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Pericol acum la rapiță: putregaiul alb al tulpinilor. Soluția de la Bayer: fungicidul Propulse S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine! Ucraina a început oficial negocierile de aderare la UE. Agricultura, prima pe lista discuțiilor