• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunța profit și acum merge spre faliment? Compania lui Culiță Tărâță și-a cerut insolvența

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    TCE 3 Brazi, una dintre firmele aparţinând holdingului TCE 3 Brazi, companie controlată de omul de afaceri Culiţă Tărăţă şi care administrează Insula Mare a Brăilei, a depus la Tribunalul Neamţ cererea de intrare in insolvenţă, potrivit portalului oficial al Instanţelor de Judecată. Cererea a fost înregistrată pe data de 6 iunie. Instanţa nu a stabilit încă momentul primei înfăţişări. Procesul se va desfăşurat în cadrul Secţíei a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal.

    TCE Trei Brazi figurează, potrivit datelor Agenţiei Domeniilor Statului, pe primul loc în ceea ce priveşte datoriile pe care le are de achitat în contul unor redevenţă neplătite de societate de foarte mulţi ani, în acest sens existând şi un proces pe rolul instanţei.

    În 2011, Curtea de Casatie si Justitie a decis, prin hotarare irevocabila si definitiva, ca terenul din Insula Mare a Brailei, exploatat din 2001 de „TCE 3 Brazi” SRL Piatra Neamţ trebuie concesionat prin atribuire directă, pe o perioadă de 49 de ani, firmei „Agricost” SRL Iaşi, a lui Constantin Duluţe, care este însă un apropiat a lui Culiţă Tărâţă.

    Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi Holding, compania care a avut în arendă terenul din Insula Mare a Brăilei, estimează pentru acest an afaceri de 90-100 de milioane de euro pentru anul acesta, ca urmare a unui an agricol bun din punct de vedere meteorologic. „Culturile arată bine. Şi cantitativ arată bine. Estimez că vom termina anul cu afaceri de 90-100 de milioane de euro la nivel de grup”, a declarat recent Culiţă Tărâţă.

    Din datele Ministerului de Finanţe, TCE 3 Brazi SRL a raportat pentru anul fiscal 2013 o cifră de afaceri netă în valoare de 88 de milioane de lei (19,5 milioane de euro) şi profit net de 5, 5 milioane de lei (1,2 milioane de euro). Compania are 110 salariaţi.

    Sursa: economica.net

    Foto: ziarulevenimentul.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!