• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Economiști: Creșterea prețurilor cerealelor nu va dura pentru totdeauna

    Mircea Olteanu -

    Prețurile mari ale cerealelor sunt rezultatul unei situații speciale, iar economiștii susțin că acest lucru nu va dura pentru totdeauna. Prețurile vor reveni la nivelurile medii pe termen lung, dar singura incertitudine este cât de curând.

    Prețurile cerealelor au atins noi recorduri în luna mai, ca urmare a crizei energetice fără precedent și a invaziei ruse în Ucraina. În prezent, se așteaptă o corecție bruscă a prețurilor, declanșată și de posibilitatea redeschiderii porturilor Mării Negre, ce ar permite accelerarea exportului de cereale aflate în depozite. Rămâne de văzut dacă acest lucru chiar se va întâmpla, iar multe dintre celelalte riscuri ce influențează prețurile continuând să afecteze piețele.

    În luna mai, Departamentul Agriculturii din SUA (USDA) prognozase un preț record pentru sezonul următor. Estimările privind prețurile la porumb, soia și alte cereale au fost, de asemenea, cu mult peste nivelurile anterioare. „Dar prețurile ridicate la porumb, grâu și soia sunt mai probabil să revină la mediile pe termen lung, decât să anunțe începutul unei noi ere de prețuri mai mari”, au anunțat, marți, economiștii americani, pe blogul Farmdoc Daily.

    Economiștii au mai indicat că „momentul scăderii prețurilor este incert. Războiul dintre Ucraina și Rusia ar putea avea efecte pe termen mult mai lung decât se presupune în prezent”.

    De asemenea, este incert cum vor evolua inflația galopantă și criza energetică.

    Scăderea prețurilor la cereale ar avea consecințe dramatice

    O revenire la prețurile medii pe termen lung la porumb, soia și grâu ar declanșa „ajustări semnificative” în agricultură, au declarat economiștii Gary Schnitkey, Nick Paulson, Krista Swanson și Jim Baltz de la Universitatea din Illinois și Carl Zulauf de la Universitatea de Stat din Ohio. Cu toate acestea, conform calculelor Universității din Illinois, pragul de rentabilitate pentru porumb, soia și grâu este, de asemenea, semnificativ mai mare în acest an decât în ​​anii precedenți. Iar acest lucru are consecințe.

    În condiții de scădere a prețurilor, fermierii ar trebui să reducă în mod semnificativ costurile, de exemplu, utilizând mai puține îngrășăminte scumpe sau alte substanțe chimice și inputuri esențiale. Conform estimărilor, veniturile mai reduse ar trebui să pună presiune și asupra prețurilor terenurilor agricole. Aceste lucruri ar declanșa o reacție în lanț și, de asemenea, un efect de lungă durată asupra producției și prețurilor.

    În postările pe blog, economiștii s-au referit la diferite previziuni privind evoluția prețurilor mărfurilor și cerealelor în următorii ani. Conform acestor prognoze (între care și cele de la USDA) prețurile vor fi peste mediile anterioare, în special în exercițiile financiare 2021/22 și 2022/23, iar apoi vor scădea la valorile medii pe termen lung, care sunt semnificativ mai reduse

    „Aceasta (prognoza USDA) este o presupunere rezonabilă, în special având în vedere că modificările istorice ale prețurilor pe termen lung sunt rare și, de obicei, trebuie asociate cu o schimbare susținută a cererii”, au comentat economiștii americani.

    Prețurile revin la valori medii – dar când?

    „Prognozele de preț care se referă la mediile 2006-2020 indică faptul că actuala situație pe piață, rezultată din cererea foarte mare din China și conflictul dintre Ucraina și Rusia, este temporară, și va duce la creșterea producției agricole, care va duce apoi la prețuri mai scăzute”, susțin economiștii menționați anterior.

    Valul actual de creșteri de prețuri a fost declanșat și de stocurile globale relativ limitate de grâne și de condițiile meteorologice nefavorabile în țările producătoare, care au condus la incertitudini majore în ceea ce privește producția și aprovizionarea cu cereale. La acestea se adaugă întreruperile lanțurilor de aprovizionare cu alimente din cauza războiului din regiunea Mării Negre.

    În prima sa prognoză privind recolta din acest an, USDA a indicat că recolta americană de grâu din acest an le va aduce fermierilor, în medie, suma de 10,75 dolari pe bushel – un nou record. Media pentru porumb este estimată la 6,75 USD per bushel, al doilea cel mai mare preț înregistrat în istoria, iar soia ajunge la 14,40 USD pentru fermieri, adică un nivel egal cu recordul din 2012-13.

    Această situație poate fi aplicată, în general, situației fermierilor din Europa și Germania. Până de curând, noua recoltă de grâu pe piaţa europeană futures costa 440 de euro pe tonă, o valoare record. După ce Rusia a anunțat că ar putea permite redeschiderea porturilor Mării Negre pentru export, prețurile au scăzut la 385 euro pe tonă pe 2 iunie.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd