• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apelul fermierilor, ignorat de miniștri: Reuniunea șefilor agriculturii UE nu a adus nici o decizie pentru protecția producătorilor de lapte

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cea mai importantă organizație din sectorul agricol al UE, Copa-Cogeca, și-a exprimat dezamăgirea în raport cu absența unei decizii din partea Miniștrilor UE ai Agriculturii în ceea ce privește adoptarea unor măsuri destinate atenuării presiunii resimțite de către producătorii de lapte. Șefii agriculturilor din statele membre UE au avut o reuniune la începutul acestei săptămâni, iar fermierii le solicitaseră să dea un semnal pentru industria laptelui.

    „Concurența de pe piața globală este tot mai acerbă și de aceea, avem nevoie de un sector puternic, în măsură să se afirme pe piața mondială a lactatelor. Se preconizează că cererea de produse lactate pe plan mondial va fi favorabilă pe termen mediu, fiind prevăzute creșteri cu până la 2.3% pe an până în 2020. Agricultorii trebuie să fie în măsură să se servească de oportunitățile tot mai mari oferite de piață.

    Cu toate acestea, în sector se înregistrează o reală problemă în ceea ce privește recuperarea fluxurilor de lichidități, fapt care afectează veniturile producătorilor de lapte. Pentru a le permite să fructifice oportunitățile existente pe piață, se dorea reducerea tensiunii resimțite de către producători. Intenția noastră era să ne asigurăm că fondurile rezultate din taxa pe excedent sunt păstrate în sector și că sunt adoptate măsurile necesare pentru reducerea poverii resimțite de către producătorii de lapte, care încearcă din răsputeri să își recupereze fluxul de lichidități”. Suntem dezamăgiți de lipsa adoptării unei decizii în această direcție astăzi de către Miniștrii UE ai Agriculturii”, a declarat Mansel Raymond, președintele Grupului de lucru „Lapte” din cadrul Copa-Cogeca.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Soții Acatrinei s-au întors acasă din Irlanda pentru a-și împlini visul: o fabrică de bere artizanală! Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii