• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O parte din recolta de grâu a unui cunoscut fermier a ars într-un incendiu. Agricultorul crede că a fost mână criminală

    Angelica Lefter -

    Grâul unui cunoscut fermier, incendiat de o mână criminală. Peste 3.000 de metri pătrați cultivați cu cereale păioase au ars în ferma agricultorului călărășean Daniel Nica.

    Fermierul a pus pe pagina sa de Facebook fotografii în care este reflectat dezastrul, însoțite de întrebarea retorică: ”Cât de nenorociți să fie unii și să fie în stare să dea foc la grâu?”.

    Fermierul Daniel Nica, comuna Unirea, județul Călărași (foto: Facebook/Daniel Nica)

    Contactat de jurnaliștii Agrointeligența – AGROINTEL.RO, fermierul din comuna Unirea, Județul Călărași, care lucrează în total 540 de hectare de teren, a menționat că deși paguba a fost însemnată, se putea și mai rău. El mulțumește lui Dumnezeu că au fost persoane care au observat incendiul și au ajutat la stingerea lui, nefiind nevoie de intervenția pompierilor, dar și că vântul nu a suflat înspre recoltă, altfel ar fi fost distrusă întreaga producție.

    ”Este normal să cred că a fost pus focul pentru că nu au fost nori să fie vorba despre trăsnete. Nu ține nici povestea cu efectul de lupă al cioburilor de sticlă, este o poveste pentru a nu mai căuta făptașul și pentru a închide cazul. Ieri, marți – 21 iunie 2022, pe la ora 16:30 s-a întâmplat. Era în plină desfășurare incendiul când un băiat care lucrează la un vecin fermier se ducea la combine a văzut focul. Eu doar ce plecasem din câmp, eram cu spatele, nu văzusem incendiul. El a văzut că iese fum și a luat două stingătoare de la combine și a mers acolo. Era acolo și o grapă cu discuri la dezmiriștit și l-a luat și pe acel lucrător și practic s-a intervenit repede. M-a ajutat și vântul care nu a bătut spre recoltă, bătea contra focului”, ne-a declarat agricultorul din județul Călărași.

    O tonă și jumătate de grâu din recolta pe 2022 a fermierului Daniel Nica, din comuna Unirea, județul Călărași, a ars (foto: Facebook/Daniel Nica)

    Deși nu a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge incendiul, fermierul Daniel Nica a putut face singur constatarea: focul a fost pus de pe miriștea unde fusese recoltat orzul și s-a extins rapid la grâu.

    ”Eu, acolo, în acea parcelă, am 20 de hectare de grâu și 2 hectare de orz care era recoltat. Practic a dat foc la colțul miriștii de orz. Până au scos stingătoarele, până a venit acel ajutor cu discul, nu a ars mult, au ars 3.000 de metri pătrați de grâu și 5.000 de metri pătrați de miriște. Eu doar ce recoltasem acele două hectare de orz și urma să vină o grapă cu discuri să izoleze, că așa se procedează, ori cu plugul, orice cu discul, în cazul în care ia foc din diverse motive, incendiul să nu se întindă la alte culturi, să nu ardă toată miriștea. Până la urmă s-a intervenit la timp mulțumită prezenței de spirit a vecinilor. Nu am mai anunțat pompierii”, a comentat agricultorul.

    Grâu ars în ferma lui Daniel Nica, județul Călărași (foto: Facebook/Daniel Nica)

    Cu toate acestea, fermierul cunoaște bine oamenii locului și știe cine i-ar fi putut face rău. A chemat Poliția, însă din ce a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, consideră că va fi greu de găsit făptașul. Nici de la firma asiguratoare paguba nu va fi recuperată pentru că există un procent care trebuie depășit pentru ca firma să despăgubească fermierul.

    ”Am vorbit la postul de poliție din localitate și a rămas că șeful de post de aici pleacă la alt post și vine altul mâine. Dacă tot se face schimbul de ture, vom face și un proces verbal să am și eu dovada că a ars, cât a ars și că s-a intervenit în timp util. Poliția nu are ce să facă. Am întrebat niște ciobani și au văzut niște mașini în zonă, din păcate se aflau prea departe pentru a distinge marca mașinii sau cine era. Nici de la asigurări nu voi fi despăgubit, fiind suprafață mică, este procentul de 10%, nu primești despăgubire. Pierderea o estimez la o tonă jumătate, 1.500 de kilograme. Estimez să fac 5 tone de pe acea parcelă”, a mai menționat agricultorul călărășean.

    Daniel Nica spune că a avut mare noroc, totuși. A mărturisit că a văzut cândva un lan de grâu arzând și este aproape imposibil să intervii, însă, de data aceasta, fermierul crede că a fost ocrotit de pagubele imense pe care le-ar fi putut provoca incendiul.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență