• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Grâul românesc – direct la export. Egiptul a cumpărat 240.000 de tone la cel mai mic preț din piață

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O cantitate de 240.000 de tone din grâul care se recoltează în acest zile va pleca direct la export, în Egipt. Țara nord-africană a achiziționat o cantitate record de cereale – 815.000 de tone de grâu, iar în cadrul licitației, grâul românesc a fost ofertat la cel mai mic preț.

    Egiptul a cumpărat o cantitate de 240.000 de tone de grâu din România și alte 575.000 de tone din alte țări, la o licitație record care a avut loc miercuri, 29 iunie, informează agenția de știri Bloomberg.

    Egiptul a profitat de scăderea recentă a prețurilor pentru a acumula stocuri suplimentare de cereale, în condițiile în care invazia rusă în Ucraina continuă să perturbe aprovizionarea globală.

    Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) de la Cairo, instituția de stat care se ocupă cu achizițiile de cereale, a cumpărat 815.000 de tone de grâu, aceasta fiind cea mai mare cantitate cumpărată de Egipt în ultimii zece ani la o licitație.

    Franța a fost cel mai mare furnizor pentru Egipt în cazul licitației de miercuri, cu 350.000 de tone de grâu, iar România pe locul al doilea, cu o cantitate de 240.000 de tone de grâu. Rusia, care înainte de război era una dintre sursele principale de aprovizionare pentru Egipt, a vândut doar 75.000 de tone de grâu. În cele din urmă, GASC a cumpărat și 50.000 de tone de grâu din Bulgaria.

    Grâul românesc – cel mai mic preț la licitație

    Oferta din România s-a remarcat prin cel mai mic preț cu tot cu costul pentru transport, adică 429,90 dolari pe tonă, ceea ce înseamnă o scădere de 10% față de cel mai mic preţ oferit la precedenta licitație organizată de GASC, la începutul acestei luni, însă cu 58% peste prețul plătit de egipteni pentru grâul românesc cumpărat în luna iunie a anului 2021, au indicat traderii, citați de agenția Reuters.

    Comerțul cu grâu a fost puternic perturbat de război, iar prețurile rămân la un nivel ridicat, ceea ce pune presiune pe bugetele importatorilor.

    Licitația a fost, de asemenea, neobișnuită, deoarece Egiptul a căutat grâu pentru o perioadă de trei luni, și nu doar pentru câteva săptămâni, ca de obicei. Așadar, țara și-a asigurat aprovizionarea pentru august, septembrie și prima jumătate a lunii octombrie, potrivit traderilor, care au vorbit sub protecția anonimatului.

    Guvernul de la Cairo cumpără grâu prin licitații internaționale regulate, care de ani de zile au fost dominate de cerealele ieftine furnizate de Rusia și Ucraina. Însă, războiul ruso-ucrainean împiedică exportul celor două state. În aceste condiții, Egiptul a fost nevoit să-și diversifice sursele de aprovizionare.

    Egiptul a luat și măsuri pentru sporirea propriei producții de cereale. Astfel, până în 2025, țara arabă intenționează să crească anual suprafața cultivată pentru a reduce dependența de importuri cu aproximativ un milion și jumătate de tone. Pentru a depozita cerealele, Egiptul intenționează să construiască în toată țara 60 de silozuri cu o capacitate de cinci mii de tone fiecare.

    Țara arabă caută, de asemenea, modalități de a obține mai multă făină în urma procesării cerealele produse local, prin creșterea procentului de extracție pentru făina utilizată pentru pâinea subvenționată de la 82% la 87,5%, a afirmat recent ministrul Aprovizionării de la Cairo, Aly Moselhy.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos

    Ultimele știri

    Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari Urs împușcat la Miercurea Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX!