• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anchetă ANSVSA: Pui cu Salmonella, vânduți dintr-o fermă din județul Constanța

    Iana Gore – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a cofirmat, miercuri, 6 iulie, prezența Salmonella typhimurium la un efectiv de pui broiler dintr-o exploatație avicolă din județul Constanța, potrivit unui comunicat de presă al ANSVSA.

    Conform procedurilor, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța s-au deplasat la exploatație respectivă, unde au costatatat că întregul efectiv a fost comercializat cu încălcarea gravă a prevederilor legislației sanitare veterinare în vigoare.

    Concret, comercializarea puilor s-a făcut: fără a avea un rezultat al analizelor de laborator pentru probele prelevate, fără a se consemna date cu privire la cumpărători, fără elementele privind certificarea stării de sănătate a efectivului și a mijloacelor de transport utilizate.

    Imediat după recepționarea buletinului de analiză de la IDSA, DSVSA Constanța a întreprins demersurile de notificare a tuturor DSVSA județene, a primăriilor din județul Constanța, a tuturor Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, respectiv a Circumscripțiilor Sanitare Veterinare de pe raza județului Constanța, privind comercializarea puilor de la nivelul exploatației respective fără a avea rezultatele buletinului de analiză.

    De asemenea, s-au emis și înștiințări către Instituția Prefectului Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ținând cont de gravitatea consecințelor determinate de comercializarea unor pui contaminați cu Salmonella typhimurium.

    “Menționăm că nu există risc pentru sănătatea publică, ci doar pentru alte efective de păsări cu care aceștia vin în contact, puii comercializați fiind de vârstă mică, destinați pentru creștere, nu pentru abatorizare. Ancheta serviciilor veterinare este în desfășurare și se realizează împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Constanța – Serviciul de Investigare a Infracționalității Economice”, au declarat reprezentanții DVS.

    Pe această cale, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor atrage atenția cetățenilor să achiziționeze animale pentru creștere în gospodărie numai dacă sunt însoțite de documentele, care să ateste originea și starea de sănătate a acestora, certificată de un medic veterinar.

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă