• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • John Enoiu, Naturevo: ”Se face foarte mare risipă când vorbim despre elementele nutritive, despre îngrășăminte”

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii ar putea să fertilizeze cu 30-40% mai puține îngrășăminte și să obțină aceleași producții, poate chiar mai mari, cu condiția să aplice noile tehnologii de nutriție vegetală, spune John Enoiu, doctor în științe agronomice și fondator al companiei NATUREVO.

    Invitat în cadrul emisiunii AgroStrategia de marți, 19 iulie, John Enoiu a explicat importanța noilor fertilizanți cu eliberare treptată sau controlată, îngrășăminte moderne care ajută fermierul să economisească, oferind în același timp o nutriție corectă culturilor agricole.

    ”La noi – și nu numai la noi – se face foarte mare risipă când vorbim despre elementele nutritive, despre îngrășăminte. Am fost obișnuiți să credem că cu cât dă mai multe îngrășăminte, cu atât producția crește, fără să ne uităm la randamentul de utilizare a acestor îngrășăminte. Pot să vă spun că noi, față de alte țări, suntem încă puțin în urmă, pentru că mergem încă mult pe fertilizanții clasici – modelul clasic de îngrășăminte, în marea majoritate. Eu de cel puțin 20 de ani am început să promovez îngrășămintele cu eliberare controlată și/sau treptată și atunci eram un visător. Astăzi nu mai sunt văzut ca un visător, ci sunt văzut ca un om care a înțeles foarte bine despre ce este vorba și a mers puțin înaintea lucrurilor. Trebuie să vă spun că astăzi se poate să mergi cu o cantitate de 30-40% din îngrășăminte date la unitatea de suprafață și să obții aceeași producție sau chiar o producție mai mare în contextul în care mărești foarte mult randamentul de utilizare a elementelor nutritive din îngrășăminte și apoi creezi acel echilibru nutritiv pentru plante. Pentru că la noi este iarăși specific să mergem pe o nutriție dezechilibrată. Dăm prea mult azot, dăm la un moment dat și fosfor prea mult”, a declarat fondatorul NATUREVO în cadrul interviului difuzat pe TVR 1 în cadrul emisiunii AgroStrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența.

    John Enoiu a subliniat că îngrășămintele cu eliberare controlată nu sunt cele mai ieftine, ”sunt la prima vedere cele mai scumpe, dar dacă facem calculul cât din ele se folosește în producție de către plante, de către sol, vom vedea că putem să ajungem la o cheltuială cam la jumătate cu îngrășămintele acestea mai scumpe la prima vedere – care se dau în cantități mai mici și care vin cu cel puțin aceeași producție sau chiar cu un plus de producție”.

    ”Important este la un moment dat și cu ce rămâne solul. Pentru că la noi se vorbește foarte mult despre exportul de elemente nutritive din sol către plantă, dar nu se vorbește deloc de ce mai rămâne în sol sau nu se gândește că, dacă o plantă, spre exemplu, ia o cantitate de azot din sol, acea cantitate a dispărut și în sol nu mai există azot”, avertizează dr. Enoiu.

    Noile îngrășăminte oferă culturilor agricole nu doar elementele de bază, ci și oligoelementele despre acum fermierii știu cât de importante sunt. ”Îngrășămintele complexe, când am învățat la școală, însemnau doar NPK, adică azot, fosfor, potasiu, și celelalte contau mai puțin. Dar de fapt contează! Oligoelementele contează foarte mult, calciul contează foarte mult, magneziul contează foarte mult, sulful. La început fermierii nu prea au ținut cont, dar acum au început să învețe. Au început să învețe, să știe că dacă nu ai sulf în cultură, nu ai proteină în cereale și nu obții calitate. Dacă nu ai calciu, îți pică cultura foarte repede. Dacă nu ai potasiu, iarăși poate să-ți pice cultura. Dacă nu ai cupru, nu ai enzime care să-ți ajute fotosinteza. Dacă nu ai magneziu – magneziul este componenta de baza clorofilei și așa mai departe. Zincul ajută foarte mult la formarea rădăcinilor”, a exemplificat John Enoiu.

    Fondatorul Naturevo a precizat că un produs performant este gratis în raport cu un fertilizant clasic, cu randament mic. Din sporul de producție se acoperă diferența de preț, astfel că îngrășământul de generație nouă nu aduce o cheltuială în plus, ci un profit suplimentar.

    ”Fermierul trebuie să înțeleagă că un lucru bun mai și costă, dar doar la prima vedere costă mai mult – pe unitate – dar după aceea costă mult mai puțin. Eu îmi amintesc când lucram pentru o multinațională și am introdus un tip de produse care se utilizează 15-20 de grame la hectar – vorbesc de produse de protecție a plantelor. Veneam cu produse care se dădeau în cantitate foarte mică, de 15-20 de grame la hectar, și, vă dați seama, prețul la prima vedere era uluitor de mare față de produsele clasice. Era cam dublu prețul pe hectar, pe unitatea de producție, dar când făceam calculul economic, având în vedere sporul de producție, practic fermierul era mult pe plus, foarte mult pe plus. Și atunci, după doi ani de zile, când fermierii mă întrebau cât costă, le spuneam: nu vă costă nimic, e gratis, vă obțineți din sporul de producție, obțineți prețul produsului”. Așa este și la aceste îngrășăminte cu eliberare controlată – când faci calculul la final îți dai seama că tu ai economisit, cum v-am spus, cam jumătate din bani când este vorba de prețul îngrășămintelor de astăzi”, a mai precizat John Enoiu la AgroStrategia (TVR 1).


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție