• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bursa de cereale: Prețul grâului a crescut din nou

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Bursa de cereale: prețul grâului a crescut din nou după ce vineri a înregistrat o scădere puternică. Cotațiile la grâu s-au apreciat în urma atacului cu rachete asupra portului ucrainean Odesa, atac care a generat îngrijorări cu privire la implementarea acordului privind asigurarea unor culoare securizate care să permită exportul pe cale maritimă a cerealelor ucrainene, informează agenția de știri Reuters.

    Contractele futures la grâu tranzacționate la bursa de la Chicago Board au înregistrat luni o creștere de aproape 4%, până la 7,86 dolari per bushel, recuperând o mare parte din terenul pierdut vineri, când prețurile au scăzut cu aproape 6% după anunțarea pactului.

    Pe Bursa de la Paris, grâul MATIF  cu livrare în luna septembrie a crescut luni cu 6 euro pe tonă, ajungând la 331,75 euro pe tonă.

    ”Pentru o repornire a exporturilor ucrainene nu va fi nevoie doar de un coridor sigur de transport, ci și de porturi sigure. Rușii au creat îndoieli cu privire la siguranța porturilor imediat ce a fost semnat acordul de transport maritim. Există din nou îndoieli”, a afirmat un trader european.

    Oficiali din Rusia, Ucraina, ONU și Turcia au semnat vineri un acord de redeschidere a trei porturi ucrainene la Marea Neagră pentru exportul de cereale. Acordul este valabil 120 de zile și ar permite exportul a 5 milioane de tone de cereale pe lună.

    Porturile maritime ale Ucrainei au fost închise după invazia rusă din februarie și, deși unele transporturi s-au realizat pe calea ferată sau rutieră către țările vecine, precum România și Polonia, milioane de tone de cereale s-au acumulat în ferme și depozite.

    Diminuarea livrărilor de la unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume a exacerbat inflația alimentară pe tot globul, iar agențiile ONU au avertizat că ar putea duce la foamete și migrație în masă la o scară fără precedent.

    ”Pe lângă incertitudinea cu privire la durata deminării, proprietarii de nave pur și simplu nu vor naviga spre Ucraina dacă cred că nava lor va fi lovită de rachete, indiferent de tariful de transport”, a afirmat un alt trader european de cereale.

    ”Ucraina are nevoie de exporturi mari pe cale maritimă pentru a-și elibera depozitele pentru noua recoltă; exporturile de cale rutieră și fluvială spre Europa de Est nu sunt suficiente”, a adăugat traderul.

    Țara vecină a continuat duminică eforturile de redeschidere a porturilor sale de la Marea Neagră în temeiul noului acord, dar a avertizat că livrările vor avea de suferit dacă, după atacul asupra Odesei vor urma și altele.

    „Chiar dacă spun că încă lucrează la reluarea exporturilor, nu văd cine va dori să asigure navele care ar naviga în acea zonă”, a explicat al treilea trader european.

    Kremlinul a subliniat luni că atacurile asupra portului ucrainean Odesa nu ar trebui să afecteze exporturile de cereale. Într-o conferință telefonică cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că atacul a vizat infrastructura militară.

    Valoarea contractelor futures la porumb pe bursa din Chicago au crescut cu 2%, până la 5,75-3/4 dolari pe bushel, în timp ce cotația boabelor de soia a crescut cu 0,9%, la 13,28 dolari pe bushel.

    Te-ar mai putea interesa

    Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură?

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”