• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege în Parlament pentru majorarea sumelor alocate sprijinirii fermierilor

    Roxana Dobre -

    Lege în Parlament pentru majorarea sumelor alocate sprijinirii fermierilor. Investițiile pentru fermieri – majorate cu 2 miliarde de euro. La Parlament a fost depus un proiect prin care se solicită majorarea sumelor alocate pentru programul naţional de irigaţii, de la 1,5 miliarde cât s-a alocat în prezent la 3,5 miliarde euro.

    Un proiect de act normativ a înaintat, luni, 8 august, Parlamentului de senatorii şi deputaţii formaţiunii politice Forţa Dreptei, al cărei lider este fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban. Anunțul a fost făcut de deputatul Nicolae Giugea, unul dintre iniţiatorii proiectului de act normativ.

    ”Astăzi, alături de colegii mei din Forța Dreptei, am depus un proiect de lege vital pentru sistemul de irigații din România. Prin acest proiect de lege cerem suplimentarea cu 2 miliarde de euro (de la 1,5 miliarde euro, la 3,5 miliarde de euro) a bugetului Programului național pentru reabilitarea și înființarea infrastructurii principale de irigații. Nu are rost să arăt necesitatea acestei legi sau caracterul ei de urgență”, a anunțat demnitarul pe pagina sa de Facebook.

    Acesta a completat că majorarea este determinată de faptul că se dorește ca prin noile sume să se irige 2,5 milioane hectare.

    ”Ne dorim ca Programul să ajungă la o acoperire de circa 2,5 milioane hectare irigate, dar şi de faptul că inflaţia din ultima perioadă pune în pericol realizarea întregului program. Bani există pentru finanţarea acestui program prin fondurile europene nerambursabile încă neaccesate de ţara noastră. Unele fonduri, din cadrul financiar 2014-2020, ar putea chiar să se piardă din cauza lipsei proiectelor. De asemenea, propunem ca pentru judeţele cel mai puternic afectate de secetă, cele din sudul României, să fie demarat cel mai eficient şi ecologic proiect principal de irigaţii, Canalul: Dunăre-Jiu- Olt-Argeş, care va deservi o arie vastă de suprafeţe agricole din sudul ţării, de la Mehedinţi şi până în Argeș, zonă în care se cultivă nu numai cereale, ci şi legume, fructe sau viţă de vie. Este un proiect cu eficienţă energetică maximă, sistemul fiind unul pe baze gravitaţionale, dar care respectă şi exigenţele europene privind protecţia apei (Directiva 2000/60/CE). Suplimentar, pentru a ajuta fermierii români să-şi cumpere echipamente de irigaţii, utilaje de producţie şi procesare a produselor agricole, propunem majorarea componentei nerambursabile acordată prin subprogramul Agro IMM Invest, program demarat în perioada Guvernului Orban, până la maximum 25%, faţă de 10% cât este în prezent”, arată deputatul Nicolae Giugea, unul dintre cei nouă iniţiatori ai proiectului de act normativ”, a mai arătat deputatul.

    Conform demnitarului, proiectul depus la Camera Deputaţilor ar trebui adoptat în procedură de urgenţă. Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie aprobat de Camera Deputaților, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

    Reamintim că în ședința Guvernului din 3 august a fost adoptată Hotărârea privind reacordarea recunoașterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigații sau a părților de amenajări de irigații, precum şi pentru modificarea şi completarea HG nr. 793/2016 pentru aprobarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România (PNI).

    Suma destinată Programului are o valoare de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.

    Prin prezentul act normativ s-a aprobat lista pentru amenajările de irigații pentru care se reacordă caracterul de utilitate publică, dar și modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România.

    Actul normativ vizează următoarele acțiuni:


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale