• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Salariul mediu în agricultura din Bulgaria: 1.269 de leva, echivalentul a 3.169 de lei

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Salariul mediu pe care îl câștigă un lucrător din agricultura din Bulgaria depășește echivalentul a 3.000 de lei. Agricultura se situează pe locul al doilea în ceea ce privește creșterea trimestrială a salariilor, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) din Bulgaria.

    În al doilea trimestru al anului 2022, salariul mediu lunar în Bulgaria a ajuns la 1730 de leva (4314 de lei), adică o creștere 7,8% față de trimestrul întâi.

    Activitățile economice din Bulgaria în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri au fost: educație – cu 16,2%; agricultură, silvicultură și pescuit – cu 15,5%; și industria extractivă – cu 14,6%. Pe de altă parte, salariile în sănătate și asistență socială au scăzut cu 2,0% în perioada analizată.

    Valoarea brută medie a salariilor în agricultură, silvicultură și pescuit a ajuns la 1.269 de leva (3.169 de lei) în al doilea trimestru al anului 2022, crescând cu 170 de leva (424 de lei) față de primul trimestru. În ultimele 12 luni, salariul mediu brut în sectorul agricol a crescut cu 192 de leva (478 de lei). În aceeași perioadă a anului trecut, salariul mediu plătit în angajaților din acest sector era de 1077 de leva (2686 de lei).

    La nivel general, salariile în Bulgaria au crescut în medie cu 13,4%. Activitățile economice pentru care se plătesc cele mai mari salarii medii  în trimestrul doi al anului 2022 sunt: telecomunicații – 4.216 de leva (10.515 de lei); activități financiare și de asigurări –  2.739 de leva (6.831 de lei); și industria extractivă – 2544 de leva (6.345 de lei).

    La polul opus, cei mai slab plătiți au fost angajații din industria hotelieră și a restaurantelor – 1.058 de leva (2.638 de lei); alte activități – 1.185 de leva (2.955 de lei); alimentarea cu apă, servicii de canalizare, gestionarea și valorificarea deșeurilor – 1.262 de leva (3.147 de lei).

    Față de finalul primului trimestru din 2022, cea mai mare creștere a numărului de angajați s-a înregistrat în următoarele activități economice: industria ospitalității  – un plus de 30,5%, agricultură, silvicultură și pescuit – cu 4,6%, și operațiuni imobiliare – cu 4,1%. Cea mai mare scădere a numărului de angajați s-a înregistrat în domeniile educație – minus 1,6% și construcții – minus 1,2%, informează portalul de știri agri.bg.

    Te-ar mai putea interesa

    Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă