• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea, MADR: Suntem în faza finală cu Planul Național Strategic

    Roxana Dobre -

    Documentul care va asigura subvențiile fermierilor, din 2023, este ”în faza finală”, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea. România ar urma să încheie la 1 octombrie Planul Naţional Strategic (PNS).

    Petre Daea a anunțat vineri, 2 septembrie, la Arad că România este ”în faza finală” cu Planul Naţional Strategic (PNS), iar toate cele peste 370 de observaţii făcute de Comisia Europeană au fost ”prelucrate”, însă nu au fost validate deocamdată din cauza vacanţei pe care au avut-o funcţionarii europeni, dar până la 1 octombrie lucrurile ar urma să fie ”foarte clare”.

    ”Suntem în faza finală cu acest Plan Naţional Strategic, el a fost încărcat în comunicarea cu Comisia Europeană, au venit o serie întreagă de observaţii, şi nu puţine, peste 370 de observaţii care au trebuit să fie prelucrate. Sperăm ca odată cu încheierea vacanţei celor de la Comisia Europeană să putem să validăm acest Plan Naţional Strategic. Sunt doar şapte ţări care au încheiat acest obiectiv, sunt 20 în prelucrarea datelor, între care şi România. Nu este un termen anume, însă noi ne-am programat ca până la 1 octombrie lucrurile să fie foarte clare pentru România. Sunt clare la această dată pentru noi, nu sunt clare pentru Comisia Europeană. Şi spun că sunt clare pentru că toate observaţiile pe care le-a făcut Comisia Europeană noi le-am prelucrat şi am comunicat modificările care au fost necesare în viziunea Comisiei Europene. Însă nu au fost validate sau mai bine spus nu au fost autorizate aceste modificări pentru că au avut această perioadă de vacanţă”, a explicat ministrul, potrivit Agerpres.

    Ministrul a spus, într-o conferinţă de presă, că la PNS ”s-a lucrat mult, foarte atent” şi ”este un document foarte laborios, schimbat mult faţă de politica agricolă comună pe ciclul 2014 – 2020, cu o deplasare mai accentuată spre mediu şi cu restricţii mai puternice din acest punct de vedere, dar cu o claritate mai bună din punct de vedere al proiecţiei pentru susţinerea fermierilor în perioada următoare”.

    Petre Daea: Suntem pregătiți cu tot Planul

    ”Suntem pregătiţi cu tot Planul, nu avem nicio problemă din punct de vedere al interpretării corecte a obiectivelor pe care şi le-a introdus în conceptul general Uniunea Europeană şi pe care noi le-am asimilat, având în vedere specificitatea condiţiilor şi specificitatea agriculturii ţării româneşti”, a mai spus ministrul.

    Despre data de 1o octombrie privind finalizarea PNS-ului, a vorbit și secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Sorin Moise, în cadrul emisiunii Agrostrategia. ”Suntem undeva la 90% cu el (procesul de finalizare al PNS – n.r.). Am transmis clarificări la toate solicitările venite din partea Comisiei Europene. (…) La toate observațiile primite noi am transmis clarificări – unele sunt finalizate, adică avem OK-ul de la ei, la unele încă mai așteptăm pentru că, așa cum știți, lunile iulie și august sunt luni de concediu la Comisia Europeană și chiar așa ni s-a transmis că începând cu 1 septembrie revine lumea la muncă și vom primi răspunsurile”, a declarat Sorin Moise în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.

    Reamintim că Comisia Europeană a aprobat primele planuri strategice naționale pentru implementarea reformei agricole a UE. Primul pachet de aprobare include șapte planuri strategice depuse de statele membre Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Polonia, Portugalia și Spania. Aceste țări au acum undă verde de la Bruxelles pentru a implementa reforma agricolă a UE la nivel național începând cu 2023.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA