• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii din Olanda a demisionat ca urmare a protestelor fermierilor

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ca urmare a protestelor agricole masive, ministrul Agriculturii din Olanda a demisionat.

    La o conferință de presă susținută luni seară, ministrul olandez al Agriculturii Henk Staghouwer și-a anunțat demisia, relatează cotidianul olandez Dutch News. Anterior, ministrul și-a anunțat decizia pe rețelele de socializare.

    „Am ajuns la concluzia că în prezent nu sunt persoana potrivită pentru a conduce ministerul în calitate de ministru, și pentru a îndeplini principalele sarcini cu care se confruntă agricultura, horticultura și pescuitul. Din acest motiv, demisionez din funcția de ministru al Agriculturii”, a anunțat Henk Staghouwer pe Twitter, conform Farmer.pl.

    Potrivit presei olandeze, Staghouwer a preluat funcția de ministru al Agriculturii în urmă cu doar 9 luni. La acea vreme, el a susținut că este capabil să facă față provocărilor enorme pentru agricultură și pescuit, reprezentate de planurile guvernamentale de reducere a emisiilor de nitrați.

    Un plan fără soluții

    Cu toate acestea, primele acțiuni ale ministrului au fost un eșec. În fața nemulțumirilor fermierilor, acesta urma să prezinte un plan detaliat de „salvare” a sectorului lactatelor. Un document de 49 de pagini a fost prezentat în iunie anul acesta, însă nu conținea soluții specifice cu privire la perspectivele industriei și funcționarea fermelor de lapte în viitor. Chiar și colegii de coaliție au criticat raportul care ulterior a fost respins în parlament. Staghouwer urma să prezinte un plan mai concret în septembrie, dar se pare că a abandonat acest proiect.

    Henk Staghouwer este primul ministru din biroul premierului olandez Mark Rutte care a demisionat. Premierul i-a mulțumit lui Staghouwer pentru munca depusă în favoarea agriculturii și a informat că predecesorul său, Carola Schouten, acum ministru pentru combaterea sărăciei, va prelua interimar atribuțiile șefului ministerului. În cele din urmă, această funcție va reveni unui membru din partidul ministrului în funcție. Ocuparea postului, însă, nu va fi ușoară – sugerează Dutch News – pentru că în prezent agricultura nu este chiar sectorul pe care să vrei să îl păstorești.

    Cotidianul olandez scrie că ministrul demisionar a fost constant ignorat și marginalizat în cadrul Executivului. Premierul ar fi cerut ca fiecare dintre deciziile sale să fie „verificată”. Între timp, subordonații ministerului au fost reticenți să coopereze cu el, deoarece majoritatea planurilor guvernamentale privind emisiile de azot erau considerate de prea mare anvergură. Lipsa de încredere de care s-a ”bucurat” Staghouwer în guvern a fost evidențiată și de faptul că premierul l-a exclus din discuțiile cu fermierii protestatari și i-a încredințat această sarcină lui Johan Remkes.

    Este de remarcat faptul că Staghouwer și-a anunțat decizia la câteva ore după întoarcerea de la Bruxelles, unde – în numele guvernului – a acceptat să pună capăt scutirii Olandei de limitele UE privind fertilizarea cu gunoi de grajd și nămol, începând din 2026.

    Guvernul olandez a anunțat că va reduce emisiile de azot cu o medie de 50%, iar pentru zonele sensibile cu 70% până în 2030. Se estimează că aproximativ o treime dintre crescători vor trebui să abandoneze fermele din cauza acestor planuri. Deciziile guvernului au stârnit proteste masive din partea fermierilor. Discuțiile dintre guvern și fermieri nu au mai avansat în ultima perioadă.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri