• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România și Franța au semnat la Paris un acord pentru a crește exportul de cereale din Ucraina

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Franța și România au semnat un acord pentru facilitarea exporturilor de cereale ucrainene. Acest acord va permite Ucrainei să evacuze și mai multe cereale iar ele sunt destinate Europei dar și unor state aflate în curs de dezvoltare, țări care au nevoie de cereale.

    Acordul va fi aplicat în cadrul coridoarelor de solidaritate cu Ucraina. Un document a fost parafat luni, 12 septembrie, la Paris, între ministrul Transporturilor, Clément Beaune și secretarul român de stat Ionel Scriosteanu – din cadrul Ministerului Transporturilor, în prezența lui Vadim Omelchenko – ambasadorul Ucrainei în Franța.

    ”Franța consolidează și mai mult susținerea pe care o aduce Ucrainei, pentru a-și putea exporta cerealele pe toate căile posibile – fluvial, terestru și maritim, către statele care au nevoie”, a precizat ministrul francez al Transporturilor, potrivit RFI. Responsabilul francez susține că noile cereale ce vor fi scoase din Ucraina vor permite unor state să supraviețuiască.

    Franța speră ca Ucraina să reușească să atingă nivelul de export de cereale, pe care îl avea înainte de război, când, exporta 6 milioane de tone, pe lună.

    Recent, Centrul de Coordonare al acestor exporturi – aflat la Istanbul, organismul care supervizează coridorul maritim deschis pe 1 august, preciza că 36% din exporturile ucrainene au fost destinate statelor europene și, deci, nu majoritatea, așa cum a acuzat, recent, președintele Rusiei, Vladimir Putin.

    Acordul Rusia-Ucraina pentru exportul de cereale, închiat la finele lunii iulie

    Reamintim, la finele lui iulie, Moscova și Kiev au semnat un acord privind crearea unor culoare maritime, la Marea Neagră, pentru exportul cereralelor ucrainene. Acest acord este supervizat de Turcia și de ONU. Practic, acordul de la Istanbul face posibile exporturile agricole, prin intermediul a 3 porturi ucrainene aflate la Marea Neagră, pentru o durată de 120 de zile.

    Obiectivul comun afișat era de a fi scoase 20 de milioane de tone de porumb, grâu și floarea soarelui, stocate în Ucraina.

    Potrivit Centrului de supraveghere a acestor nave, până pe 7 septembrie, 2,33 milioane de tone de produse agricole au ieșit din Ucraina, de la 1 august.

    Până în prezent, 4% din cerealele ucrainene exportate au ajuns în România.

    Iar în cadrul unei discuții telefonice, avute duminică, Vladimir Putin și Emmanuel Macron au evocat chestiunea securității alimentare, a precizat administrația de la Kremlin.

    Președintele rus susține că este important ca Uniunea Europeană să nu împiedice exporturile de cereale rusești spre Africa, America Latină și Orientul Mijlociu. Iar liderul francez i-a cerut omologului rus să „vegheze ca acordul încheiat la Istanbul să fie pus în aplicare așa încât cerealele exportate din Ucraina să ajungă cu precădere la cei care au cel mai mult nevoie, urgentă, de ele”.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă