• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șef APIA: Din 16 octombrie, toți fermierii care au depus cererea unică vor încasa avans din subvenție

    Roxana Dobre -

    Veste bună pentru fermierii care așteaptă avansul din subvențiile achitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), din 16 octombrie. Un director al agenției a anunțat că toți producătorii agricoli care au depus o cerere eligibilă pentru subvenții vor intra la plată chiar dacă au fost în eșantionul de control.

    Ovidiu Săvâșcă, director executiv al APIA Mureș, a anunțat că fermierii care s-au aflat la control vor intra la plata avansului, începând din 16 octombrie. Conform acestuia, după 30 septembrie APIA are un termen de două săptămâni ca datele din rapoartele de control culese din teren să fie introduse în aplicația informatică.

    ”După 30 septembrie, avem un termen de două săptămâni ca datele să fie introduse din rapoartele de control culese din teren în aplicația informatică, pentru cei care au făcut obiectul controlului pe teren, în speță, aproximativ 800 de fermieri controlați prin controlul clasic și 1.200 de fermieri prin teledetecție (la nivelul județului Mureș – n.r.). Din 16 octombrie, toți cei care au depus cererea unică, inclusiv cei care au făcut obiectul controlului în în teren, să beneficieze de plata avansului”, a explicat Ovidiu Săvâșcă pentru publicața mureșeană Zi de Zi.

    Potrivit șefului APIA, plata avansului se finalizează la 30 noiembrie iar din decembrie, APIA va demara plata finală pentru campania 2022.

    Verificările APIA în teren, aproape de finalizare

    În privința stadiului pentru controalele în teren, șeful APIA Mureș a precizat că termenul pentru finalizarea verificărilor este 30 septembrie. Județul Mureș este pe locul 2 pe țară ca și încărcătură, respectiv număr de parcele care au intrat la control.

    ”Suntem în curs de finalizarea activităților de control pe teren, activitate care a debutat undeva în luna iulie, cu termen de finalizare data de 30 septembrie 2022. Ne bucurăm, să spunem așa, cu ghilimelele de vigoare, de un eșantion considerabil. Suntem pe locul 2 pe țară ca și încărcătură, respectiv număr de parcele care au intrat la control. Suntem un județ, așa cum am menționat și mai devreme, fie că vorbim de zotehnie, fie că vorbim de un județ în care fermierii, datorită și reliefului și specificității activității agricole, accesează cam tot ce înseamnă măsură de sprijin derulată prin APIA, aspect care conduce și la un eșantion mai mare de control. Dacă ai mai multe scheme de sprijin pe care le accesezi, implicit și controlul este proporțional cu numărul de scheme accesate. Ai multe scheme accesate, implicit ai și un eșantion de control mai mare. Suntem fericiți, iar cu ghilimelele de rigoare, de un eșantion considerabil, peste 18.000 de parcele pe care colegii mei în aceste 2 luni jumătate trebuie să le viziteze și să ia date din teren, să confirme suprafețele, cât și culturile declarate. Mergem într-un ritm destul de bun și avem toate speranțele că ne vom încadra în termen în ce privește activitatea de control în teren”, a mai spus Ovidiu Săvâșcă.

    Eșantionul de control extras din baza de date APIA, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic și ecocondiționalitate din cererea unică de plată, conține un număr total de 56.177 dosare unice pentru care vor fi realizate verificări din perspectiva respectării normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic.

    Astfel:

    -51.050 dosare eșantion scheme de sprijin pe suprafață;
    -5.233 dosare eșantion scheme de sprijin sector zootehnic;
    -15.112 dosare eșantion ecocondiționalitate.

    Reamintim că din 16 octombrie fermierii vor fi autorizați în procent de 70 la sută pentru schemele directe pe hectar și Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) și 85 la sută din măsurile compensatorii.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris despre lista completă a schemelor APIA pentru avans aici: Plăți avans APIA 2022. Lista subvențiilor pe hectar și cap de animal, achitate din 16 octombrie


    Te-ar mai putea interesa

    Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte