• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șapte măsuri urgente care pot ieftini îngrășămintele pentru fermieri

    agrointeligenta.ro -

    O serie de măsuri sunt avute în vedere pentru sectorul de producere a îngrășămintelor în vederea reducerii prețurilor acestora pentru fermieri. La nivelul Uniunii Europene urmează să se anunțe pe 9 noiembrie un cadru de sprijin pentru industria fertilizanților, însă măsurile ar putea viza mai ales consumatorul final – agricultorul, și doar indirect marile combinate de îngrășăminte.

    Fermierii se plâng că îngrășămintele au ajuns să coste cu 350-400% mai mult decât în urmă cu un an. Criza fertilizanților s-a adâncit, iar în România o mare parte dintre fermieri au ajuns să cumpere îngrășăminte de import, din afara UE, în timp ce la noi în țară un singur mare combinat mai este funcțional și mai promovează producția autohtonă, fiind vorba despre Combinatul de Îngrășăminte Chimice de la Năvodari – CICH.

    Pe 9 noiembrie, Uniunea Europeană are în vedere lansarea unui pachet de sprijin pentru industria îngrășămintelor. Mai multe măsuri sunt luate în calcul, iar acestea nu vizează ”pomparea” banilor în producătorii de îngrășăminte, ci mai mult sprijinirea fermierilor să aibă acces facil la produse accesibile ca preț.

    Ridicarea taxelor antidumping

    La acest moment Comisia Europeană înclină să păstreze taxele antidumpling pentru importurile de îngrășăminte cu azotat de amoniu din afara UE, mai ales din Rusia, SUA și Trinidad și Tobago, potrivit jurnaliștilor de la Agrarheute.com. Aceste taxări au fost introduse începând cu 2019 și par că vor fi păstrate până în 2024, CE alegând să facă pe placul producătorilor europeni de îngrășăminte care cer ca aceste supra-taxe să fie păstrare, deși ele se regăsesc în prețul final plătit de fermieri.

    Supra-taxarea altor industrii pentru a sprijini combinatele de îngrășăminte

    Comisia Europeană a discutat de mai multe ori despre posibilitatea ca statele membre să taxeze suplimentar alte industrii – precum cea a energiei, care au profituri înm creștere, pentru a ajuta producătorii de îngrășăminte. Un fel de taxă de solidaritate pe care, însă, până acum, niciun stat membru nu s-a arătat interesat să o introducă.

    Ajutoare de criză pentru fermieri

    Cea mai uzuală măsură de sprijin în criza îngrășămintelor este cea de subvenționare directă a fermierilor, după modelul polonez. Fondurile ar putea proveni din rezerva de criză a UE și ar acoperi acordarea unor ajutoare speciale pentru fermierii din toate statele membre.

    Fără raționalizarea gazelor pentru producătorii de îngrășăminte

    Cum resursele de gaze sunt limitate, statele membre impun raționalizarea acestor resurse pentru producătorii de îngrășăminte. Comisia Europeană ar intenționa să solicite statelor membre să scutească producătorii de îngrășăminte de la posibila raționalizare a gazelor naturale în perioada imediat următoare.

    Adaptarea PNS pentru o mai bună gestionare a îngrășămintelor

    În noua strategia sa de îngrășăminte, Comisia UE ar dori, de asemenea, să solicite statelor UE să adapteze planurile național strategice la situația actuală a crizei de fertilizanți. Autoritatea de la Bruxelles va acorda o atenție deosebită măsurilor ce vizează utilizarea durabilă a îngrășămintelor. În plus, ajustările la planurile strategice ar trebui aprobate rapid și pozitiv dacă susțin una dintre următoarele măsuri:

    – Promovarea eficienței îngrășămintelor, de exemplu prin planuri de management al nutrienților, agricultura de precizie, agricultura ecologică, agroecologie;
    – Cultivarea culturilor proteaginoase ca parte a rotației culturilor;
    – Formarea continuă a fermierilor în managementul nutrienților;
    – Eco-scheme de promovare a utilizării îngrășămintelor organice.

    Înființarea unui Observator al îngrășămintelor

    Pentru a îmbunătăți transparența pieței, Comisia UE intenționează să introducă un observator al pieței îngrășămintelor. Astfel de insturmente de monitorizare ale pieței există deja pentru carne, lapte, culturi arabile și zahăr.

    Autonomie europeană în sectorul îngrășămintelor

    Uniunea Europeană realizează în aceste momente dependența de importurile de îngrășămintem astfel că se anunță măsuri suplimentare pentru a obține o autonomie strategică în ceea ce privește îngrășămintele organice și recuperarea nutrienților, de exemplu din apele uzate.

    Totodată, Comisia Europeană intenționează să continue să-și consolideze cooperarea internațională în domeniul securității alimentare, reducând dependența de îngrășămintele minerale importate și disponibilitatea și accesibilitatea îngrășămintelor.

    Foto: depositphotos.com


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura Preț miei de Paște vs. preț miei la export. Alegerea oierilor – dificilă!