• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele ASAS, Valeriu Tabără, întâlnire oficială cu noul ambasador al Chinei, ES Han Chunlin

    Angelica Lefter -

    Întâlnire oficială între președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), prof. univ. dr. Valeriu Tabără și noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, Excelensa Sa, Han Chunlin.

    Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), prof. univ. dr. Valeriu Tabără, a primit, miercuri – 2 noiembrie, vizita noului ambasador al Republicii Chinze în România, Excelența Sa, Han Chunlin, care a sosit însoțit de echipa sa de specialiști în domeniul cercetării agricole.

    Cele două delegații de cercetători din domeniul agriculturii din România și China

    Potrivit unei informări oficiale, în cadrul întâlnirii au fost evidențiate relațiile bilaterale de colaborare în domeniul cercetării agricole, precum și relațiile directe de colaborare dintre instituții de cercetare chineze din domeniu și unitățile din rețeaua ASAS.

    ”Miercuri, 2 noiembrie 2022, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), prof. univ. emerit dr. ing. dr. h. c. Valeriu Tabără, a primit vizita Excelenței Sale, Dl. Han Chunlin, noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al R.P. Chineze în România, la solicitarea acestuia”, se arată în comunicarea ASAS.

    Prezentarea istoriei ASAS făcută de prof. univ. dr. Valeriu Tabără, delegației chineze

    Cele două părți, română și chineză, au fost însoțite de echipe formate din profesioniști în cercetare din domeniile agriculturii și tehnologiei.

    ”Din partea ASAS au mai fost prezenți prof. univ. dr. ing. Iona Jelev, Dr. ing. Aurel Florentin Badiu, prof.univ. dr. Dumitru Militaru, vicepreședinții ASAS și dr. ing. Marian Bogoescu, secretar general. Din partea Ambasadei Chinei, au mai fost prezenți consilierul pe probleme de știință si tehnologie, domnul Jiang Sudong, doamna Xu Yaying, secretar III al Departamentul de Știință și Tehnologie și Dna. Zhu Shixun, secretar al Ambasadei”, potrivit informării.

    Discuții la masa rotundă între cercetătorii români și chinezi asupra viitorului agriculturii

    Reprezentanții cercetării agricole din România și China, la aceeași masă

    În cadrul fructuasei întâlniri președintele ASAS, Valeriu Tabără, a subliniat importanța continuării cercetărilor bilaterale dintre unitățile din subordinea ASAS și academiile de profil din China și i-a prezentat Ambasadorului Han Chunlin obiectivele de cooperare pe termen mediu și lung.

    ”În cursul întâlnirii, cele două părți au evidențiat bunul mers al relațiilor bilaterale în domeniul cercetării agricole, în mod deosebit pe cele dintre ASAS și Academia Chineză pentru Științe Agricole (CAAS), Academia de Științe Agricole și Silvice din Hebei (HAAFS), Academia de Științe Agricole și Silvice din Beijing (BAAFS), Academia de Științe Agricole Heilongjiang (HAAS), precum și relațiile directe de colaborare dintre instituții de cercetare chineze din domeniu și unitățile c-d-i din rețeaua ASAS. La toate acestea se vor adăuga în viitorul apropiat dezvoltarea unor noi relații de colaborare cu Academia de Științe Agricole și cea de Științe Forestiere din Jilin. Pe parcursul discuțiilor, președintele Valeriu Tabără a subliniat importanta continuării cercetărilor bilaterale dintre unitățile din subordinea ASAS și Academiile de profil din China, precum și instituțiile din coordonarea acestora și i-a prezentat Ambasadorului Han Chunlin domeniile de activitate ale ASAS, dar si obiectivele importante de cooperare pe termen mediu si lung, asigurând oaspeții de întregul său sprijin pentru ducerea cu succes la îndeplinire a acestora”, mai transmite comunicarea.

    Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) alături de ambasadorul Republicii Chinze în România, Excelența Sa, Han Chunlin

    Schimbările climatice și influența lor în agricultură – printre principalele teme de discuție

    De la masa discuțiilor nu au lipsit temele legate de problemele actuale legate de schimbările climatice și efectele asupra agriculturii, dar și despre tehnicile de inginerie genetică.

    ”Totodată, președintele Valeriu Tabără a pus în discuție probleme actuale importante, de interes mondial, cum ar fi schimbările climatice si efectele lor asupra agriculturii, subliniind importanța dezvoltării tehnologice și a cultivării hibrizilor rezistenți la perioadele lungi de secetă. Nu în ultimul rând, președintele ASAS a declarat ca este un susținător al tehnicilor de inginerie genetică, iar excluderea în trecut a utilizării biotehnologiilor în Europa și implicit în România, a avut drept efect pierderi importante din punct de vedere al competitivității și al producției agricole”, se arată în textul postat pe pagina de Facebook a ASAS, însoțit de câteva fotografii reprezentative.

    Ambasadorul Republicii Chinze în România, Excelența Sa, Han Chunlin

    Ambasadorul Republicii Chineze în România a punctat necesitatea colaborării dintre cercetării români și cei chinezi pentru a face față noilor provocări globale

    La rândul său, ambasadorul chinez a ținut să prezinte pe scurt realizările obținute de China în domeniile agriculturii și al cercetării agricole, dar și obiectivele pe 10 ani, în colaborarea cu prestigioasa instituție din România.

    ”La rândul său, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Chinei, E.S. Dl. Han Chunlin, a prezentat pe scurt realizările și progresele substanțiale obținute de China în domeniul agriculturii și al cercetării agricole din ultimii zece ani, de asemenea, a trecut în revistă rezultatele cooperării cu Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” de-a lungul anilor, obiectivele pe următorii 10 ani și si-a exprimat speranța că oamenii din cercetarea agricola din China și România vor desfășura o cooperare mai profundă pentru a face față provocărilor globale, care nu vor putea fi soluționate fără pace și o colaborare strânsă la nivel mondial”, s-a arătat în comunicarea Serviciului Relații Internaționale, Informare Publică și Relații cu Presa – ASAS.

    Întâlnire între cele două delegații de cercetători români și chinezi din domeniul agriculturii


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!