• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lucian Onujec, crescătorul român de iepuri Uriaș German care face performanțe în țară și peste hotare

    Angelica Lefter -

    Lucian Onujec, un tânăr crescător de iepuri din rasa Uriaș German, face performanțe peste hotare – are cei mai mari și frumoși iepuri din România.

    Lucian Onujec este un tânăr în vârstă de 38 de ani din Lugoj, județul Timiș, pasionat de fitness și culturism, dar și de creșterea iepurilor din rasa Uriaș german, activitate pe care o desfășoară de aproximativ 20 de ani și care i-a adus numeroase satisfacții. În ferma sa cresc acum aproximativ 30 de iepuri, iar cel mai spectaculos exemplar este o femelă de Uriaș german gri, care cântărește 9 kilograme și 200 de grame.

    Lucian Onujec, crescător de iepuri din rasa Uriașul german, din Lugoj, județul Timiș

    Tânăr sportiv și crescător de iepuri face performanță în ambele domenii

    Creșterea și îngrijirea iepurilor a început pentru Lucian Onujec ca un hobby din copilărie, însă acum participă cu iepurii crescuți de el la concursuri naționale și internaționale unde a obținut numeroase premii.

    Lucian a vorbit despre parcursul său în cunicultură într-un interviu acordat Agrointeligența – AGROINTEL.RO și a apreciat că numai dragostea de animale și pasiunea pentru iepuri l-au determinat să fie unul dintre cei mai apreciați crescători din țară, dar și de peste hotare.

    ”Sunt instructor de fitness la sala mea personală din Lugoj pe care am deschis-o din 2008, sunt foarte pasionat și de sport, una dintre pasiunile mele pe care le am încă din copilărie, și chiar în acest an am participat la o competiție națională de împins la piept, am ieșit vicecampion național, acum două zile m-am întors de la concurs. În legătură cu iepurii, eu îndrăgesc foarte mult animalele, am și porumbei de competiție, voiajori, am și pisici de rasă, dar iepurii reprezintă una dintre cele mai vechi pasiuni ale mele, de când eram foarte mic, am iepuri de când mă știu, doar că nu erau iepuri de competiție. În legătură cu cei mai mari iepuri, știți cum e…depinde de la an la an. Da, am avut ultimii 3,4 ani, niște ani foarte reușiți, au fost furajați iepurii corespunzători și au ajuns la niște greutăți destul de bune 10 kilograme, 10,5 kilograme, am avut și de 11 kilograme, ceea ce pentru un iepure este remarcabil. Am două rase pe care le cresc, Uriaș gri german și Uriaș alb german. Cartea de vizită a crescătoriei mele este Uriașul gri german. Această rasă o am de foarte mulți ani și am participat la foarte multe competiții și campionate europene. Am 4 campionate europene la care am participat cu iepurii, dar la competiții și campionate nu contează greutatea, ci alte aspecte: tipul și forma corpului, capul și urechile, blana, culoarea de acoperire, culoarea de bază, deci sunt alte criterii după care se punctează un iepure. Pentru noi, oamenii normali, simpli, contează greutatea, cu cât îl vezi mai mare cu atât e mai impresionant, dar la competiții nu asta contează”, a menționat tânărul crescător de iepuri, Lucian Onujec.

    Un hobby din copilărie a devenit performanță apreciată la nivel internațional

    Pasiunea tânărului crescător de iepuri l-a dus la competiții peste hotare unde a reușit să se evidențieze cu exemplarele extraordinare crescute chiar de el. Pentru participarea la competiții a absolvit cursuri de arbitraj, pentru a ști exact care sunt cerințele în domeniu.

    ”Deci am 4 campionate europene la care am participat: 2009 – Nitra, în Slovacia; 2009 – Leipszig, în Germania; 2015 – Metz, în Franța; 2018 – Herning, în Danemarca. În 2009 îmi amintesc că am fost singurul român, la Nitra, în Slovacia, unde a fost campionatul european la care am participat cu un iepure Uriaș gri. La toate aceste competiții am obținut punctaje destul de bune, am avut și 96,5 puncte, ceea ce înseamnă foarte bine, pe o scară de la 1 la 10, din 100 de puncte am avut 96,5. În timpul pandemiei s-au anulat competițiile, dar în acest an am început cu dreptul, a fost o expoziție la Lugoj unde am obținut trei titluri de campion. Mai avem încă 3-4 expoziții în acest an până la expoziția națională. Sper să pot participa la fiecare, pentru că este foarte greu să duci un iepure pregătit de expoziție și să câștigi. Să participi la toate este un stres foarte mare pentru un iepure. Asociația noastră în care sunt înscris ne facilitează transportul la expoziții”, a punctat crescătorul bănățean de iepuri.

    Femelă pentru reproducție de Uriaș german gri în ferma lui Lucian Onujec

    În ferma lui Lucian Onujec cresc acum aproximativ 30 de iepuri – cel mai scump iepure a fost vândut cu 500 de euro

    Lucian Onujec are acum în ferma sa în jur de 25-30 de iepuri. Nu-i sacrifică niciodată, nu îi castrează, îi lasă cât mai naturali. Unele dintre exemplare sunt vândute, altele oprite pentru reproducție. Cel mai scump iepure a fost vândut din ferma sa cu 500 de euro.

    ”Acum am undeva în jur de 25 sau 30 de iepuri în fermă. Anul acesta am avut foarte multe cerințe și vânzări. În urmă cu aproximativ o lună am vândut în America, unei doamne Elizabeth Stricland, din Missouri. Dânsa a venit personal la mine 8.856 de kilometri, a schimbat 3 curse de avion, trenuri, un drum foarte greu. Ea m-a urmărit pe pagina mea de Facebook – Giant german rabbits Luci Onujec. Dânsa a achiziționat doi iepuri care au ajuns cu bine în America și s-au adaptat condițiilor de acolo fără probleme. Este a doua oară când am vândut în America, am mai vândut și în 2017, unui fost pilot de aviație Jim Dan Garish, care a venit personal la mine și i-am vândut tot 2 exemplare. Din câte știu dânsul nu mai crește acum iepuri, dar de la doamna cu care am colaborat acum, din câte mi-a spus în America mai mulți iubitori de iepuri au vrut să achiziționeze de la mine, dar drumul este unul foarte lung și sunt costuri foarte mari. Dânsa a cheltuit vreo 3.000-4.000 de euro doar transport. Am vândut iepuri în Polonia, Bulgaria, America, Spania, Germania. Cel mai scump iepure a fost 500 de euro”, a menționat pasionatul de cunicultură.

    Încă din copilărie a început să caute modalitatea prin care iepurii pot ajunge la o greutate cât mai mare 

    Pasiunea pentru iepuri a pornit din copilărie, când a primit un iepure de la unul dintre prietenii săi. A citit despre recordul de la vremea respectivă, un iepure de 10 kilograme, într-o revistă și a încercat să crească iepuri cât mai mari, însă fără succes la vremea respectivă.

    Odată cu trecerea timpului, o simplă dorință a dus la o adevărată pasiune care l-a determinat pe Lucian Onujec să învețe cât mai mult despre aceste animale. Și a învățat de la cel mai bun.

    ”Nimeni din familia mea nu a avut această pasiune, acest hobby. Cred că Dumnezeu îi dă fiecărui om câte ceva, fără să știe el, îi transmite așa. Am avut o chestiune pe care eu am simțit-o fără ca eu să știu că există competiții cu iepurii, că ei trebuie să ajungă la o greutate, că sunt apreciați iepurii grei. Am avut, așa o chestie, îmi plăcea de mic să le dau de mâncare, îi cântăream cu un cântar din acela de mână și tot urmăream să crească în greutate. Ulterior m-am interesat cât ar fi un iepure greu, am citit într-o revistă, în 1996, a apărut un articol cu cel mai greu iepure din lume, și scria acolo că avea 10 kilograme. Această chestie mi-a dat așa un impuls, e greu să ai iepuri așa de mari, acela era un target destul de sus, ai mei nu depășeau 5-6 kilograme. M-am interesat cred că după ce m-am înscris în asociația Fauna Lugoj, sunt membru de 20 de ani, și m-am interesat la asociație, fiind oameni mai în vârstă pasionat. Atunci mi-au spus că la Recaș, la 40 de kilometri distanță există un domn, Hertzog Iacob, care este foarte recunoscut pe plan național și are multe rase de iepuri printre care și Uriașul German. L-am sunat de foarte multe ori până l-am prins la telefon, am reușit să ajung la dânsul cu trenul și prima dată când am ajuns la el cred că nu am dormit două nopți, am văzut sute de iepuri, diverse rase, 10-12 rase, când am ajuns la ai mei, ce voiam eu, i-am spus: domnule Hertzog, eu îi tai pe ai mei! A zis că nu trebuie să-i tai, a spus că îi lucrăm, de la dânsul am luat primul iepure din această rasă. Apoi eram la fiecare final de săptămână la dânsul, am învățat multe, Dumnezeu să-l ierte, că nu mai este printre noi!”, a rememorat Lucian Onujec începuturile unei povești cu adevărat spectaculoase.

    Iepure consumând sfecla furajera, în ferma lui Lucian Onujec

    Cel mai mare iepure din fermă este o femelă de 9 luni care cântărește deja 9 kilograme și 200 de grame

    Tânărul pasionat de iepuri a mărturisit că primul său drum în Germania a fost tot sub îndrumarea mentorului său, care i-a explicat că acolo este țara mamă a acestei rase.

    Cu ajutorul unchiului său care locuiește în Germania, tânărul crescător de iepuri a reușit să-și aducă în fermă cele mai frumoase exemplare, ajungând ca în prezent să ia legătura cu cei mai renumiți crescători și să îi cunoască personal.

    ”Pot să vă zic că în ziua de astăzi îi cunosc personal pe cei mai renumiți crescători germani, la care am fost și cazat acasă și am o strânsă legătură de prietenie cu ei și de acolo mi-am format linia mea. Cel mai mare iepure pe care îl am acum? Ținând cont că majoritatea iepurilor sunt din acest an. Iepuri maturi mai am doar vreo 4 pe care i-am ținut pentru reproducere, iar greutatea mare este un impediment pentru reproducere, deci nu am cei mai mari iepuri acum în fermă. Scopul meu nu este greutatea, undeva la 8-9 kilograme este bine pentru a putea să îi reproduc, dar am o femelă foarte bună pe care vreau să o duc la competiție, este din 20 februarie, are undeva la 9 luni, chiar am cântărit-o, are 9 kilograme și 200 de grame”, a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO tânărul fermier bănățean.

    Investiție de aproximativ 15.000 de euro în ferma de iepuri cu performanțe deosebite

    Lucian Onujec a investit în actuala fermă în jur de 15.000 de euro, însă a ținut să precizeze că nu crește iepuri pentru bani.

    ”Eu am fani care mă întreabă, inclusiv din China, mă întreabă dacă merge business-ul. Eu le-am spus și repet: Nu fac asta pentru bani! Sunt unele exemplare pe care nu le dau pentru niciun ban din lumea asta. Deci eu fac acest lucru ca hobby și iubesc foarte mult aceste animale, iar animalele care sunt în plus le vând în ideea în care pot să scot hrana sau medicamentele lor, ca să nu suport eu personal, pentru că nu sunt ieftine nici hrana, nici medicamentele. Referitor la adăpost, da, am investit aproximativ 15.000 de euro, dacă îl făceam acum, sigur nu mi-ar mai fi ajuns banii că toate s-au scumpit, dar am făcut un adăpost exact cum am considerat eu că este benefic pentru iepuri. Un adăpost izolat, care vara la 30 și ceva de grade Celsius are temperatura în interior cu 10 grade mai scăzută ca afară, din cauza faptului că ei sunt foarte sensibili la căldură, sunt animale mari, iarna pentru că este izolat este foarte cald, ajută animalele ca să se reproducă. L-am modernizat cu climă, am făcut niște cuști foarte mari, de 1,50 metri pe 100, fac anual dezinsecție, dezinfecție, cu firme autorizate, am un domn care mă ajută la curățenie, eu fac tratamentele, vaccinurile, deparazitările, vitaminizările, eu palpez femelele când sunt gestante, toate le fac eu”, a mai explicat Lucian Onujec.

    Lucian Onujec se ocupă personal de creșterea, înmulțirea și hrana iepurilor din ferma sa

    Rasele preferate de către crescătorul pasionat sunt Uriașul german gri și Uriașul german alb. Ambele sunt rase de iepuri care cresc în greutate, însă între ele există diferențe pe care le-a enumerat Lucian Onujec pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Cresc iepuri Uriaș german gri și Uriaș german alb. Diferența este că Uriașul german alb îmi place foarte mult, doar că se murdărește foarte tare și înainte de competiții trebuie șterși cu șervețele, necesită mai mult timp, de aceea îi țin în număr mai mic”, a menționat crescătorul de iepuri.

    În ceea ce privește hrana, Lucian Onujec a explicat că iepurii au un sistem digestiv în general foarte sensibil, de aceea, personal are grijă de hrana exemplarelor din ferma sa.

    ”Iepurele are cel mai sensibil sistem digestiv. El nu poate voma, dacă cumva este otrăvit, mănâncă o iarbă toxică, nu are șanse să scape. Hrana pe care o folosesc pentru ei este o mâncare specială, mai multe sortimente, le mai schimb. În mare, le dau un furaj granulat care este special făcut pentru iepuri, care conține foarte multă fibră și proteină numai într-un anumit procent de 18%, pentru că un exces mare de proteină favorizează balonarea la iepuri și prin urmare riscăm să-i pierdem. Fân de lucernă de calitatea cea mai bună, în general coasa 4-5, cam ultima. Sub ei folosesc așternut de paie, iar ca și cereale, fac eu un amestec personal din: orzoaică, ovăz, mazăre furajeră, floarea-soarelui și triticale. Eu hrănesc iepurii în funcție de sezon, când animalele trebuie să năpârlească, să ajutăm blana, se hrănesc cu anumită hrană, când femelele sunt în lactație folosesc foarte multă sfeclă furajeră plantată în grădină, pentru că ajută foarte mult în lactație și atunci iepurii pleacă cu un start foarte bun. Înainte de competiție, cu hrană specifică competiției, iar tineretul până la 3-4 luni este foarte sensibil, mereu există pierderi foarte mari, depinde mult de cum ești tu ca și crescător, ce mână ai. Tineretul trebuie hrănit cu foarte mare atenție, este cel mai predispus la Cocidioză, la balonare și rata mortalității este foarte crescută. Trebuie să fim foarte atenți până trec de 4 luni”, a mai punctat tânărul fermier care nu dorește în mod special să își mărească efectivul de iepuri sau să își extindă ferma, ci să le ofere exemplarelor sale o viață cât mai bună.

    Iepure din rasa Uriaș german alb, din ferma lui Lucian Onujec

    Mărimea iepurilor nu reprezintă un criteriu absolut în jurizarea acestor exemplare deosebite

    Tânărul crescător de iepuri a explicat că și-ar dori ca de la an la an să scoată exemplare cât mai bune, nu neapărat cât mai mari.

    ”Îmi doresc ca pe viitor să am exemplare cât mai bune, nu neapărat mai mari, dar pe viitor îmi doresc să am rezultate cât mai bune la un campionat european. Mereu apare câte ceva și tot timpul avem de învățat. Trebuie să studiem și să luăm legătura cu oameni care au experiență. În România sunt foarte mulți crescători, cunicultura a luat mare amploare la noi în țară, doar că nu sunt atât de vechi, mulți renunță”, a explicat crescătorul bănățean de iepuri.

    Fiecare iepure are identitatea sa – codul tatuat și carnetul de sănătate sunt esențiale

    Totodată, el a menționat că fiecare iepure are identitatea sa, carnetul său de sănătate și sunt elemente care contează atât în competiții cât și pentru o evidență cât mai clară a efectivelor.

    ”Fiecare asociație are codul său. Fauna Lugoj are codu RO4, deci fiecare iepure personal al meu se tatuează în urechea dreaptă cu RO4. În urechea stângă sunt niște numere care reprezintă așa: prima cifră reprezintă luna de naștere – dacă este în ianuarie apare 1, spre exemplu, a doua anul, 2022 – apare 2, apoi un număr primit de la asociație care este ca un buletin. Am pentru fiecare certificat veterinar, fiecare este vaccinat. Există la iepuri două boli, Mixomatoza și Septicemia virală, dacă nu facem aceste vaccinuri de 2 ori pe an riscăm să pierdem absolut tot lotul. Mai nou îi vaccinez și de Pasteureloză, care este o boală antibacteriană și afectează plămânii iepurilor, deparazitările și ulterior vitaminizările. Încerc să las iepurii cât mai naturali, doar strictul necesar”, a spus Lucian Onujec.

    Tânărul cunicultor a mai menționat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că pasiunile sale necesită foarte mult timp dedicat, însă cu o bună organizare și voință reușește să facă să meargă lucrurile foarte bine atât pe partea de sport cât și pe cea de creștere a iepurilor de rasă.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Când se plantează roșiile în grădină – calendar Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA