• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Seceta și irigațiile. O analiză realizată de cercetătorul Costel Vînătoru

    agrointeligenta.ro -

    Fenomenul de secetă a creat mari probleme poporului român în decursul istoriei. Deși suntem o ţară binecuvântată de Dumnezeu, cu o rețea hidrografică bună, cu peste 79.000 de kilometri liniari de ape curgătoare la care se adaugă şi acumulările naturale şi artificiale de apă dulce cât şi amenajările speciale de îmbunătățiri funciare, seceta se acutizează şi creează pagube însemnate.

    Apa reprezintă factorul vital în menținerea vieții pe pământ. Măsurătorile meteorologice efectuate în România, mai ales începând cu anul 1884, când a luat ființă Institutul Naţional de Meteorologie, arată că predomină anii secetoși, dintre care cei mai cunoscuți fiind anul 1899, urmat apoi de anii 1904 şi 1909, caracterizați prin secetă aspră, iar în anul 1918, fenomenul s-a accentuat major, când seceta a ţinut din ”toamnă până în toamnă, atunci grâul nu a dat decât jumătate sămânţă”, conform relatărilor cunoscutului agronom, Constantin Garoflid, 1943.

    Apogeul secetei a fost atins în anul 1946-1947, cunoscut în istorie ca anul foametei, seceta a cuprins aproape întreaga ţară, zonele care au rodit au fost cele din Oltenia şi Vlașca, Teleorman, înființându-se cunoscutele trenuri ale foamei ce transportau oamenii care erau dispuşi să renunţe la bunuri de valoare din casă în schimbul unui sac de cereale.

    Mulţi ani secetoşi au provocat pagube majore economiei româneşti, deşi nivelul tehnologic şi capacitățile de depozitare a produselor agricole au crescut de la an la an, totuşi acest fenomen pune în pericol siguranța şi securitatea alimentară a poporului român. Deşi se consideră că România are rezerve mari de apă dulce, în realitate această resursă este destul de limitată şi poate crea probleme grave în viitor (ex.: anul 2022, când seceta pedologică a cuprins aproape întreaga ţară, iar nivelul Dunării a scăzut la cote alarmante). În aceste situaţii, clasa politică promite că va acorda atenţia cuvenită pentru atenuarea consecințelor provocate de acest fenomen, însă din păcate la nivel naţional nu există o strategie unitară pe termen mediu şi lung care să amelioreze efectele produse de secetă în România. Un an agricol bun se realizează atunci când se înregistrează precipitaţii sub formă de ploaie şi zăpadă de peste 800 l/m2/an cu o dispersie uniformă mai ales în perioadele critice pentru evoluția plantelor (după semănat/plantat, la înflorit şi legat, la formarea şi maturarea fructelor şi semințelor).

    În sud-estul ţării, în ultimii ani s-a constatat un deficit anual major ce variază între 400 și 600 l/m2 , acesta conducând în timp la secătuirea pânzelor de apă freatică de suprafață, la apariția şi extinderea fenomenului de ariditate (deșertificare). Se impune implementarea mai multor măsuri pentru atenuarea efectelor dezastruoase provocate de secetă, deşi cele mai multe opinii se îndreaptă spre dezvoltarea sistemelor de irigaţii, ştiindu-se că şi acestea se află într-un profund regres faţă de anul 1989, când România reuşise să acopere o suprafaţă de aproape 3 milioane de ha cu posibilitate de irigare, iar în prezent suprafaţa irigată se afla sub un milion de hectare. De precizat ca numai sistemul de irigații Sadova-Corabia, realizat în perioada 1969-1973 în colaborare cu o companie englezească, ajunsese să irige peste 800.000 de ha în Lunca Dunării, contribuind masiv la combaterea deșertificării zonei. Un alt exemplu este sistemul de irigații Iazul Morilor de la Buzău, fiind considerat unul dintre cele mai vechi sisteme de irigații gravitaționale din România, menționat de domnitorul Țării Românești Radu cel Mare în anul 1525, sistem ce ajunsese în anul 1989 să irige peste 30.000 de ha de teren în lunca Buzăului în sistem gravitațional, fără consum de energie. În prezent, acesta funcționează sub 10% față de parametrii inițiali de proiectare. Pe acest subiect s-au creat în timp multe controverse, aducându-se acuze că sistemele vechi de irigaţii erau energofage, comuniste şi că nu au beneficiat de studii de fezabilitate şi proiectare de înaltă calitate. Din acest punct de vedere, se impune o gândire mai profundă pe acest domeniu, astăzi când, pe lângă criza alimentară, se prefigurează o criză acută de apă dulce. Gestionarea apei trebuie realizată cu multă chibzuinţă, plecând de la necesarul de apă pe plantă şi la unitatea de suprafaţă dar şi condiţiile pedoclimatice specifice. Puţini ştiu că, pentru a obţine un kg de grâu, în condiţii de câmp, consumăm peste 800 de litri de apă dulce, iar pentru a obţine un kg de fructe de tomate de câmp, se consumă între 300-400 de litri, iar normele de irigat pentru o singură udare la ha variază între 200-400 m de apă în funcţie de cultură, fenofază şi condiţiile pedoclimatice.

    Modernizarea şi extinderea sistemului de irigaţii în România reprezintă punctul forte în asigurarea necesarului de hrană în condiţii sigure pe termen mediu şi lung. În practică se întâlnesc mai multe tipuri de sisteme de irigaţii: gravitaţional, prin picurare, aspersie, microaspersie. Toate aceste sisteme de irigaţii, pe lângă asigurarea necesarului de apă al plantelor, au şi efecte secundare, ducând la degradarea solului prin apariţia fenomenului de salinizare şi levigare. De cele mai multe ori există diferenţe foarte mari între temperatura apei, a solului şi a aerului, fapt ce favorizează instalarea bolilor şi dăunătorilor a căror combatere se realizează cu costuri foarte mari, știindu-se că substanțele de sinteză utilizate afectează atât mediul cât și sănătatea omului. Însă, pe lângă acestea, trebuie luată şi o altă serie de măsuri care să atenueze fenomenul de secetă.

    Rezervele de apă ale României sunt limitate şi au scăzut semnificativ de la an la an, mai ales ştiindu-se că după anul 1950 au fost demarate lucrări ample de desecare cu scopul eliminării zonelor umede sau băltite, scăzând drastic cantităţile de apă dulce la nivel naţional. Deşi România deţine o suprafaţă arabilă importantă, cei care au avut putere de decizie în perioada comunistă, au considerat că zonele umede sunt păguboase pentru ţară, motiv pentru care acestea trebuie desecate şi îndiguite. În timp, s-a demonstrat că aceste măsuri au afectat major microclimatul zonei, biodiversitatea şi rezervele de apă. Un exemplu grăitor îl avem în zona Dunării, de la intrarea în ţară până la vărsarea în Marea Neagră, cele mai ample lucrări de îndiguire fiind în Insula Mare a Brăilei şi Insula Mică a Brăilei cunoscută sub denumirea de Balta Brăilei.

    Multe dintre acţiunile de desecare aplicate în România le putem cataloga ca fiind dezastruoase, ştiindu-se că majoritatea ţărilor investesc în acumulări de apă dulce, cel mai cunoscut proiect fiind cel din Portugalia, finanţat de Banca Mondială. Practic, noi am distrus un dar natural, iar alţii cheltuiesc sume importante pentru a crea artificial aceste rezerve de apă. Se impune ca, acolo unde este posibil, să se reabiliteze aceste zone umede băltite cu realizarea de investiţii hidroameliorative majore care să aibă ca rezultat final creşterea rezervelor de apă.

    O altă măsură importantă în atenuarea secetei o reprezintă necesitatea înfiinţării perdelelor agroforestiere. Deşi pentru mulţi, perdelele agroforestiere constituie un element de noutate, acestea au existat pe teritoriul ţării noastre cu multe sute de ani înainte.

    ”În timpul din urmă, pe unele moşii s-au plantat perdele de salcâmi pentru adăpostitul recoltelor. Perdelele adună zăpada iarna mărind astfel umezeala pământului, feresc recoltele de vânturile uscate şi, prin aerul rece şi umed pe care îl revarsă noaptea pe holde, ele ajută vegetaţia. Într-un lan din spatele pădurei de la Smeeni, porumbul se face regulat, chiar în anii secetoşi.” (Constantin Garoflid, Agricultura veche, 1943).

    Ca şi în cazul desecărilor, s-au luat măsuri greşite în ceea ce priveşte păstrarea şi extinderea perdelelor de protecţie pentru culturile agricole, motivele fiind complexe, chiar C. Garoflid menţionează două dintre acestea:

    ”Pădurile de stejar ale stepei au pierit nu numai prin faptul că agricultura dădea un câştig mai mare, dar şi din pricina regimului silvic, care a impus o perioadă mult prea lungă pentru tăierea lor.” (Constantin Garoflid, Agricultura veche, 1943).

    Din păcate, acest conflict dintre agricultor și silvicultori persistă și astăzi și, deși există în vigoare Legea 289/15 mai 2002, act normativ ce reglementează înființarea perdelelor agroforestiere, inițiată și susținută de cunoscutul cercetător în silvicultură, prof. dr. Marian Ianculescu, aceasta nu și-a atins scopul propus.

    În trecut, în Bărăgan, perdelele forestiere constituiau adevărate oaze de bunăstare şi se întindeau pe suprafeţe mari, ”Înainte vreme, nu demult în această regiune începând din apropierea oraşului Buzău şi mergând prin Costești spre Macovei, erau păduri de stejar. O fâşie împădurită, largă de câteva sute de metri şi lungă de vreo 40-50 km, tăia moşiile Costeşti, Gherăseni, Sudiţi, Bălaia, Șopârliga, Moisica, Albeşti, Brădeanu, Meteleu şi Pogoanele. Din acest lanţ de păduri nu au mai rămas azi decât puţine (…) numai mărăcinişurile şi câte un ulm subţire crescut răzleţ mai arată azi locurile pe unde altădată au fost păduri.” (Constantin Garoflid, Agricultura Veche, 1943).

    O altă măsura importantă în atenuarea efectelor produse de secetă o constituie tehnologiile de cultură aplicate. Se impune rescrierea tehnologiilor de cultură în concordanţă cu condițiile pedoclimatice actuale cu accent pe modul în care se lucrează solul cu scopul conservării apei în sol la care ar trebui să se ia în calcul folosirea apelor uzate pentru irigaţii, ştiindu-se că acestea reprezintă volume mari de apă ce ajung în staţiile de epurare, iar pentru tratarea şi purificarea lor se cheltuie sume foarte mari, depăşind cu mult preţul de cumpărare a apei.

    Un astfel de proiect a fost propus spre analiză și implementare Guvernului României de către Primarul Municipiului Buzău, ing. Constantin Toma, în care se arată că mari cantităţi din apele uzate ce provin din staţiile de epurare ar putea fi folosite în agricultură, știindu-se ca acestea sunt bogate în nutrienţii necesari plantelor, şi că preţul de cost al îngrăşămintelor de sinteză a crescut foarte mult. În ţările avansate apele uzate cât şi nămolurile provenite din staţiile de epurare sunt utilizate de foarte mult timp ca fertilizant în agricultură.

    De asemenea, un factor cu rol esenţial în lupta cu seceta, îl constituie resursa genetică utilizată, cu referire la specie, hibrid, soi. S-a constatat că sunt anumite specii care au un răspuns mai bun la condiţiile de stres termohidric dar și în cadrul aceleiaşi specii, se întâlnesc varietăţi cu o mai bună rezistenţă la secetă. Aceste informaţii nu sunt noi, sunt menţionate de C. Garoflid:

    ”Unii plugari au încercat sămânţa adusă din alte regiuni, din Banat şi din Moldova. În clima Bărăganului, ele nu au dat o recoltă mulţumitoare. Câţiva, Alex Marghiloman, Lucasievici şi alţii au încercat şi soiuri străine de grâu. Nu au isbutit. Într-o iarnă geroasă, toate semănaturile făcute cu sămânţă străină au pierit.” (Constantin Garoflid, Agricultura Veche, 1943).

    Şi astăzi, deşi au trecut mai bine de 100 de ani de când se făceau astfel de constatări în România, respectiv în Bărăgan, se constată că multe dintre creațiile biologice importate nu fac faţă condițiilor pedoclimatice, motiv pentru care noi am inițiat proiectul privind înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău cu scopul conservării şi valorificării patrimoniului genetic autohton.

    O altă măsură importantă pentru a asigura necesarul de apă în agricultură o reprezintă stimularea artificială a precipitaţiilor. Acest procedeu, deşi este cunoscut de foarte mult timp, din păcate, în prezent, în România se află în stadiu incipient de implementare. Recent, a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional de Antigrindină şi Creşterea Precipitaţiilor, instituţie care are misiunea de a creşte precipitaţiile şi de a proteja culturile de grindină. România nu a valorificat pe deplin potenţialul ştiinţific pe acest domeniu, ştiindu-se ca Ştefania Mărăcineanu a susţinut teza de doctorat în anul 1924 cu titlul ”Cercetări privind constanța poloniului şi penetrarea substanţelor radioactive în metale”. Aceasta a efectuat studii în urma cărora a descoperit radioactivitatea artificială cât şi procedeul de declanșare artificială a ploii, ratând premiul Nobel în fata faimosului cuplu Marie-Curie, deşi a demonstrat cu mult înainte acest proces, fiind primul cercetător din lume care prin îmbinarea fizicii cu meteorologia a demonstrat fenomenul creării ploii artificiale.

    Se impune în prezent mărirea numărului de staţii antigrindină la sol şi dotarea acestora cu echipamente performante cât şi utilizarea aviaţiei şi dronelor specializate pentru însămânţarea norilor.

    În concluzie, pentru combaterea secetei trebuie luate mai multe măsuri împletite armonios: extinderea și modernizarea sistemului de irigații, gestionarea judicioasă a apei, realizarea de acumulări de apă, înfiinţarea perdelelor de protecție agroforestiere, utilizarea apelor uzate și a nămolurilor cu rol fertilizant, îmbunătățirea tehnologiilor de cultură, folosirea unor resurse genetice adecvate și stimularea creşterii precipitaţiilor.

    Dr. ing. Costel Vînătoru

    Director Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău


    Te-ar mai putea interesa

    Strat de zăpadă de 10 cm! Alertă Cod Galben de ninsori în mai multe județe! Tinerii recent instalați ca șefi de fermă – sprijin de 200.000 euro din fonduri europene AFF solicită Guvernului și MADR să plătească fermierilor despăgubirile la culturile de primăvară!

    Ultimele știri

    A fost confirmat al doilea focar de gripă aviară la o fermă cu peste 40.000 de curcani Fermierii polonezi anunță că vor bloca punctele de graniță cu Ucraina Îngrijirea copitelor la vaci. Când și cum se curăță corect ongloanele