• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR – plăți de 253 de milioane de euro către fermieri. Banii vor fi decontați de Comisia Europeană

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a transmis Comisiei Europene solicitarea de decontare a peste 253 de milioane de euro (253.252.747 de euro), valoare ce reprezintă echivalentul plăților realizate din bugetul național către fermieri în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2022.

    Declarația de cheltuieli transmisă prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reprezintă totalul plăților efectuate de AFIR în perioada de referință (01.07 – 15.10.2022) către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), respectiv suma de 244 de milioane de euro. De asemenea, declarația de cheltuieli trimestrială cuprinde și plățile directe și compensatorii aferente măsurilor de mediu și climă delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA) în valoare de 9,2 milioane de euro.

    „În conformitate cu procedurile de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, AFIR a încărcat declarația de cheltuieli direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și Comisia Europeană, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală”, a precizat George Chiriță, Directorul general al AFIR.

    Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,35 de miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, inclusiv Tranziția 2021 – 2022.

    Te-ar mai putea interesa

    Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile

    Ultimele știri

    Cooperativa Grădina Noastră din Matca se alătură programului dedicat al Carrefour România Prima fabrică din lume pentru produse biochimice din ulei de rapiță a fost lansată în Germania Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută de transport maritim din lume Acord pe noua PAC în Consiliul AgriFish, fără decizie fermă privind plafonarea subvențiilor agricole Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp