• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: Lista fondurilor europene disponibile acum pentru fermieri

    Roxana Dobre -

    Ce sume mai sunt disponibile în prezent din fonduri europene, pentru fermierii români. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a făcut vineri un ”bilanț” al banilor pe care fermierii îi mai pot cere în perioada următoare.

    AFIR a anunțat printr-un comunicat remis vineri, 18 noiembrie, că din finanțarea disponibilă în continuare prin submăsura 4.1a, Investiții în exploatații pomicole din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, pot fi accesate până la 300.000 de euro/ proiect pentru utilaje de recoltare (achiziții simple), în limita a 11,5 milioane de euro fonduri totale disponibile, iar pentru înființarea, extinderea sau modernizarea pepinierelor pot fi accesate până la 1.500.000 de euro/proiect (proiecte complexe), în limita a 6,9 milioane de euro fonduri totale disponibile.

    Mai mult, AFIR menționează, totodată, că până la data de 16 decembrie 2022, fermierii mai pot depune cereri de finanțare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor în cadrul submăsurii 17.1.

    Fonduri epuizate pentru accesarea fondurilor destinate înființării și dezvoltării plantațiilor pomicole

    AFIR a primit online 65 de solicitări de finanțare în valoare de 47,6 milioane de euro (47.616.514 euro) pentru înființarea, extinderea sau modernizarea plantației pomicole, finanțare acordată prin componenta 1 a submăsurii 4.1a Investiții în exploatații pomicole din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, a precizat agenția. Conform sursei citate, având în vedere că alocarea financiară stabilită pentru această formă de sprijin a fost de 30,5 milioane de euro, fondurile europene disponibile pentru anul 2022 pentru această componentă au fost epuizate.

    „Ne bucură interesul major al fermierilor pentru accesarea fondurilor destinate înființării și dezvoltării plantațiilor pomicole. Reamintim tuturor fermierilor interesați că pot depune în continuare cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea pepinierelor pomicole și pentru achiziția de utilaje de recoltare pentru fermele pomicole. Pentru aceste investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) mai sunt disponibile fonduri în valoare de peste 18 milioane de euro, până la data limită de primire a proiectelor, 12 decembrie 2022 sau până la epuizarea fondurilor alocate” a declarat George Chiriță, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd