• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier trimis în judecată pentru o fraudă de 180.960 de lei

    Roxana Dobre -

    Un tânăr fermier a fost trimis în judecată de procurori după ce a prezentat documente false, inexacte sau incomplete pentru a obține fonduri europene. Suma încasată în mod fraudulos de producătorul agricol este de 180.960 lei, plată cu care AFIR s-a constituit parte civilă în cauză.

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

    Acte false la AFIR pentru Instalarea tânărului fermier

    Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, că în perioada 3 august 2015 – 7 august 2017, în contextul solicitării unui sprijin financiar în cadrul proiectului ”Sprijin pentru instalarea tânărului fermier, producătorul agricol L. M. pentru prima dată ca șef de exploatație agricolă în cadrul L. M. PFA”, inculpatul a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai multe documente false (chitanțe, facturi fiscale etc.) în scopul îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.

    Fermierul a primit fraudulos 180.960 lei,  prin AFIR

    Proiectul depus de fermier a fost aprobat iar acesta a reușit să obțină o parte din banii alocați prin schema privind instalarea tânărului fermier. Aceste demersuri ar fi avut ca efect aprobarea finanțării și implicit obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri nerambursabile în valoare 180.960 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii vor avea un contract unic de arendă la nivel național Micii fermieri – minimis de 15.000 euro/fermă pentru achiziția de utilaje agricole. Cererile, până pe 31 iulie Prețul mediu al unui hectar de teren agricol în România a crescut la 7.601 euro

    Ultimele știri

    Dezastru la o fermă din Timiș: 200 de hectare de grâu au ars ca o torță și numai ploaia a reușit să stingă flăcările Ștefan Nicolae – printre marii datornici la stat. A băgat Agrostar în faliment și a făcut o nouă federație, Agro-Star 2022 Un deputat USR îi cere ministrei USR de la Mediu să deblocheze Rabla Tractoare: ”Fermierii au fost lăsați cu ochii în soare”