• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția APIA de 620 euro/ha – atractivă, dar vine cu multe condiții pentru fermieri

    Roxana Dobre -

    Subvenția APIA de până la 620 de euro pe hectar este una atractivă pentru fermieri, însă condițiile obținerii acestui sprijin nu sunt deloc ușoare și pot pune mari probleme unui business agricol.

    Agricultura ecologică prinde teren printre fermierii din România dar producătorii agricoli se confruntă cu o serie de provocări pentru a scoate pe piață produse bio. În favoarea acestora însă atârnă ca argumente prețul mai mare obținut pentru produsele ecologice dar și subvențiile mai mari plătite prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), subvenții care ating și 620 euro/ha.

    Liliana Ciobanu, Director General Ecocert România, organism de control în agricultura ecologică, a explicat pentru emisiunea AGXecutive cu Florin Constantin, difuzată de Agrointeligența-AGROINTEL.RO, care sunt provocările pe care le întâmpină fermierii care produc ecologic, și ce pași trebuie să parcurgă până când sunt certificați oficial.

    ”Sistemul de agricultură ecologică este unul diferit de ce se întâmplă în convențional. Este destul de birocratic și fermierii au niște termene clare de respectat, își înregistrează activitatea la Direcția Agricolă, apoi depun certificatele la APIA (…). Suntem alături de fermieri și îi ajutăm să treacă prin etapele procesului de certificare, care este anual și care uneori poate să aibă diverse complicații. Unui fermier care a fost conform de ani de zile, dintr-o neatenție, omisiune sau nu știu de la un vecin, poate să îi apară într-o situație, într-o parcelă, într-o cultură, o neconformitate. Misiunea noastră de suport pentru fermieri se desfășoară în mare parte în afara întâlnirii în ipostaza noi organism de control, tu operator, ci mai mult printr-un dialog și o strânsă colaborare și un schimb de informații care are loc în afara acestui moment. De ce? Pentru că trebuie să fim imparțiali și să ne păstrăm rolul pe care îl avem, acela de controlor în sistem, ca să putem fi garantul produselor care ajung în piață cu etichetarea de ecologic, pentru consumator”, a explicat Liliana Ciobanu pentru emisiunea AGXecutive cu Florin Constantin.

    Listă mare de cerințe pentru fermierii care produc ecologic

    Activitatea în agricultură ecologică, ca să fie conformă, trebuie să respecte un set de reguli definite într-un regulament european ce se aplică în România și la fel ca în orice stat membru. Autoritatea competentă al acestui scheme de certificare este Ministerul Agriculturii, a mai explicat directorul general Ecocert România.

    ”Verificările noastre sunt pe o listă destul de mare de cerințe de respectat, astfel încât fermierul într-adevăr să fie conform. În același timp, pentru a demonstra conformitatea, fermierii trebuie să înregistreze lucrările. Au multe lucruri de făcut, totul este pe bază de dovezi și în același timp în verificările noastre, fie pe baza unei analize de risc, fie dacă avem o suspiciune, noi prelevăm, prelevăm atât sol, cât și plantă, dar și produse, și trimitem la laboratoare care ne sunt subcontractate, unde se fac analize (…). Ne dorim să fim siguri că produsele nu sunt contaminate cu pesticide de sinteză”, a mai declarat Liliana Ciobanu.

    Aceasta a completat că pentru un produs ecologic trebuie în primul rând să se folosească totul ecologic, de la inputuri, plecând de la materialul săditor până la fertilizant. ”Și solul este de dorit să fie cât mai curat. Se întâmplă să aibă practici 100 % conforme și solul de fapt, să fie sau nu”, a  mai arătat Liliana Ciobanu.

    În anul 2021 erau circa 10.000 de producători certificaţi ecologic în România, maximele atinse fiind de 15.000 de producători în anii 2012 şi 2015.  Fermierii primesc subvenții pe suprafață prin Măsura 11 – Agricultură ecologică PNDR 2014-2020.

    Iată sumele pe hectar pe care le încasează anual fermierii, prin APIA:

    Submăsura 11.1 Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică

    Pachetul (P1) – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică: 293 euro/ha;
    P2 – Legume aflate în conversia la agricultura ecologică: 500 euro/ha;
    P3 – Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică: 620 euro/ha;
    P4 – Vii aflate în conversia la agricultura ecologică: 530 euro/ha;
    P5 – Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică: 365 euro/ha;
    P6 – Pajişti permanente
    Sub-pachetul 6.1: 143 euro/ha;
    Sub-pachetul 6.2: 39 euro/ha;

    Submăsura 11.2 – Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică

    P1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică: 218 euro/ha;
    P2 – Legume certificate în agricultura ecologică: 431 euro/ha;
    P3 – Livezi certificate în agricultura ecologică: 442 euro/ha;
    P4 – Vii certificate în agricultura ecologică: 479 euro/ha;
    P5 – Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică: 350 euro/ha;
    P6 – Pajişti permanente
    Sub-pachetul 6.1: 129 euro/ha;
    Sub-pachetul 6.2: 73 euro/ha.

    Evoluția Ecocert pe piața din România

    Liliana Ciobanu a dat o serie de date despre compania Ecocert, care își are origine și Franța și este lider de piață în acest domeniu.

    ”Am reușit împreună cu colegii noștri de la alte organisme de control din sectorul agriculturii ecologice să constituim asociația organismelor din acest sector și am un prim mandat de președinte. Se numește Asociația Organismelor de Control din Agricultură Ecologică. Suntem 11 membri, iar alături de noi în asociație sunt organismele care în total însumează probabil 80% din certificarea fermierilor din acest sector. În cadrul acestei organizații sunt de la începutul anului 2014, am preluat inițial funcția de debuty, urmând un an mai târziu să preiau rolul de Director general cu responsabilități depline pentru toată desfășurarea activității filialei din România, Ecocert fiind de fapt parte dintr-un grup care are sediu central și firma-mamă în Franța. Ecocert s-a înființat ca un mic SRL în anii 90 în Franța cu scopul de a lucra pentru mediu și generațiile viitoare. Pionier în sector, a fost colaborator și este și în prezent cu autoritățile care au definit inclusiv regulile agriculturii ecologice de astăzi. La sfârșitul anilor 2000 era deja lider al pieței de certificare în Franța, a decis că va avea un impact internațional doar printr-o dezvoltare internațională și fie a deschis filiale greenfield, fie a cumpărat jucători locali. În prezent suntem 30 de birouri în lumea întreagă, pe toate cele 5 continente, din care, împreună cu colegii noștri, într-un număr de vreo 2.000 de salariați, certificăm în mai bine de 130 de țări diverse activități și diverse companii”, a spus Liliana Ciobanu.

    Un număr mare de fermieri sunt certificați anual de Ecocert

    Ecocert activează pe piața din România în 2004 iar în acest timp a reușit să ajungă lider al pieței, certificând anual foarte mulți fermieri români.

    ”Ne menținem această poziție și certificăm un număr destul de mare din fermierii din sectorul de agricultură ecologică în portofoliu de clienți având un mix, să spunem așa, de profil al clientului, de la mici fermieri până la mari fermieri în domeniu cerealelor, dar și culturilor mari, dar și pentru activități de cultivare legume, fructe sau chiar și colectare din floră spontană. În același timp certificăm un număr considerabil de fermieri care fac producție animalieră, au ferme de vaci, care sunt la rândul lor furnizori pentru o mare parte din procesatorii din România care au game de produse bio prezente la raft. Teoretic, certificarea este pe produse alimentare. Ecocert prestează și servicii pentru atestare de inputuri care se folosesc în agricultura ecologică. Suntem în prezent o echipă de aproximativ 40 de membri, împărțită în echipă de teren și de birou. Avem un portofoliu considerabil de clienți”, a mai adus precizări Liliana Ciobanu.

    AGXECUTIVE cu Florin Constantin. Invitat: Liliana Ciobanu, Director General ECOCERT România

     


    Te-ar mai putea interesa

    Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!