• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Program de sprijin pentru românii care se încălzesc cu sobe sau centrale pe lemne

    Roxana Dobre -

    Un program național de sprijin a sistemele de încălzire cu lemn ar putea să fie pus în aplicare în perioada următoare, prin Ministerul Mediului.

    Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a anunțat că la nivel de minister se află în analiză posibilitatea aplicării unui program național prin care să fie susținută încălzirea cu lemne. Informația a fost oferită în premieră pentru emisiunea Agrostrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO, ediția din 27 decembrie.

    ”Analizăm posibilitatea unui program național, dar probabil este cel mai complicat și cel mai complex. N-am vorbit până acuma nicăieri despre aceste discuții din minister. Deci va trebui să avem la un moment dat un program de finanțare a sistemele de încălzire cu lemn, dar sunt mult mai complicate decât fotovoltaice. Sunt mult mai complicate inclusiv decât centralele de apartament pe gaz, pentru că sunt foarte multe tipuri de centrale pe lemn cu randamente diferite de la cer la pământ. Deci randamentul centralei produse nu știu unde și centralei din Germania este de la simplu la de 10 ori mai mare. Și de aceea este foarte complicat să lansezi un program național prin care să știi că banii se duc cu o eficiență ridicată către soluțiile foarte bune. Ceea ce nu prea avem în România”, a explicat ministrul mediului.

    Sistem comun de încălzire la nivel de stradă

    Barna Tanczos a vorbit despre lipsurile care există în sistemul de încălzire utilizat în țara noastră și a menționat că o idee sustenabilă care se poate aplica este cea a centralelor care să deservească mai mult familii.

    ”Nu avem sisteme de încălzire pe lemn sau pe tocătură sau pe brichete pentru 5-10 familii. Pe o stradă, de exemplu, să ai un sistem comun de încălzire, automatizat, care să fie cu un randament ridicat, care să-ți asigure exact câtă energie ai nevoie. Dar pentru un sistem care reduce noxele, reduce emisiile, reduce particulele care se duc în aer. Deci și pe acest drum trebuie să pornim și să-i ajungem din urmă pe cei din Europa de Vest. Dar este probabil cel mai complicat lucru pe care îl facem, este în analiză și sper că în viitorul apropiat să putem aplica. Este fără doar și poate un obiectiv al meu pentru că trebuie să facem în primul rând la nivel național, tot timpul inventarul de emisii și trebuie să știm fiecare localitate cu cât contribuie la emisiile de dioxid de carbon, cu cât contribuie la emisiile care se duc în aer. Această analiză se face într-un mod destul de rudimentar, astăzi din România și e și greu să ai o o evidență la nivel de gospodărie, la nivel de coș de fum, cum se spunea pe vremuri, că aveam un sat cu 200 de coșuri de fum, însemnau 200 de familii, de exemplu. Deci se poate să avem programe destinate acestui segment și să creștem eficiența utilizării lemnului de foc în gospodării”, a mai spus ministrul.

    Acesta a menționat că finanțarea pentru programul care ar putea sprijini încălzirea cu lemne ar urma să fie finanțat din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. ”Acesta ar fi aceeași sursă, AFM-ul (Administrația Fondului pentru Mediu n.r) și acele surse prin care trebuie să reducem emisiile de gaze cu efect de seră”, a adus clarificări Barna Tanczos.

    Emisiunea Agrostrategia se difuzează de luni până joi, pe TVR 1, de la ora 10:00 și este o coproducție TVR și Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Agrostrategia – TVR 1. Invitat: Tanczos Barna, Ministrul Mediului (27.12.2022)


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful ANZ – mesaj pentru apicultori Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Florin Dragomir, producător: Pentru un kilogram de telemea de Sibiu folosim 5 litri de lapte de oaie Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Fermierii spun că războiul din Ucraina scumpește usturoiul românesc