• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendarul foilor de ceapă 2023: Lunile în care vom avea ploi și lunile în care se anunță secetă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Calendarul foilor de ceapă 2023 este, în tradiția populară, un instrument pentru a anticipa care vor fi lunile în care agricultura va beneficia de ploi, dar și care vor fi lunile în care fermierii se pot aștepta la un deficit de precipitații, chiar la secetă.

    Calendarul cu foi de ceapă este păstrat de sute de ani ca o tradiție printre gospodari, practicat peste tot în ajun de Anul Nou de oamenii din satele de peste tot pentru a afla cât de ploioase ori secetoase vor fi lunile care urmează.

    Semnele privind lunile ploioase și cele secetoase au venit în acest an de la un calendar al foilor de ceapă făcut de o viitoare ingineră agronomă, studentă la la USAMVB Timișoara Facultatea de Agricultură, semn că vechiul obicei a prins popularitate și în rândul tinerilor și nu doar al gospodarilor mai în vârstă.

    ”La mulți ani 2023! În prima zi a anului citim calendarul de ceapă! Acesta este rezultatul: se spune că atunci când rămâne sarea întreagă în ceapă va fi o lună secetoasă iar dacă este apă va fi o lună ploioasă sau cu umiditate”, a transmis tânăra.

    Cât de ploios va fi anul 2023

    După calendarul foilor de ceapă ”citit” de tânăra studentă, lunile ianuarie, februarie, aprilie, iunie, iulie, septembrie, octombrie și decembrie vor fi cu umiditate.

    Cum se face calendarul foilor de ceapă

    Pentru calendarul foilor de ceapă se taie o ceapă în două și în 12 foi se pun cantități egale de sare. Foile de ceapă se lasă astfel peste noapte pe masă. Fiecare foaie de ceapă simbolizează o lună din an. A doua zi, dimineața, se poate observa gradul de umiditate. În funcție de câtă apă se adună în foile de ceapă după topirea sării, se pote ”citi” lunile bogate în precipitații si lunile secetoase. În funcție de asta, sătenii își programează muncile câmpului.

    Calendarul de cărbuni, o altă tradiție care anunța cât de bun va fi anul agricol

    În trecut, când viața depindea de recoltele obținute, de Anul Nou, oamenii de la sat încercau să afle cum va fi vremea în anul următor, ca să știe când este timpul să are și să semene. Astfel, în noaptea Anului Nou, gospodarii apelau la „calendarul din cărbuni”. Alegeau câțiva cărbuni aprinși și le dădeau numele plantelor pe care doreau să le semene, orz, ovăz, grâu, secară, iar după cantitatea de cenușă rezultată în urmă arderii complete și a stingerii cărbunilor, se vedea cât de bună va fi recolta.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile

    Ultimele știri

    Incendiu puternic la un siloz cu 140.000 de tone de cereale Oierii așteaptă o întâlnire cu premierul Niculescu pentru a discuta despre vaccinarea oilor Combinatul Azomureș va relua producția de îngrășăminte din 1 aprilie 2027 Cioban reținut după ce a încasat subvenții APIA pentru sute de oi pe care nu le are în fermă Ambasada Regatului Țărilor de Jos a încheiat campania „NL Agrifood Tech: Smarter. Together – Facem agricultura mai inteligentă. Împreună”