• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DNA: Contracte și tabele false cu crescători pentru subvenția la pășune

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 3 inculpați, care au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 833.706 lei.

    Conform unui comunicat al DNA, inculpații trimiși în judecată sunt:

    -Persoană fizică, la data faptei președinte al Asociația Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

    -Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

    -Traian Stanciu, la data faptei primar al comunei Ungra, județul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada 2011-2015, inculpata, președinte al Asociației Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, beneficiind de ajutorul inculpatului Stanciu Traian ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (tabele cu membrii asociației, contract de pășunat, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.
    Prin aceste demersuri, asociația respectivă ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 833.706 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp! Senatorii Sorin Moise și Sebastian Cernic s-au întâlnit cu comisarul Hansen. Plafonarea subvențiilor și exportul de ovine, pe agenda discuțiilor Două dintre cele mai importante județe agricole vor să se unească! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme