• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermieri amendați de Garda de Mediu cu aproape un milion de lei

    Roxana Dobre -

    Controale neplanificate la fermieri și amenzi în cuantum de de aproape un milion de lei au fost aplicate de comisarii Gărzii de Mediu.

    Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au anunțat într-un bilanț pentru anul 2022 că au aplicat amenzi de aproape un milion de lei, fiind efectuate sute de inspecţii, majoritatea neplanificate, majoritatea la fermieri și crescători de animale.

    Conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii de Mediu, în 2022 au fost efectuate 368 de inspecţii, dintre care 286 neplanificate şi au fost aplicate 45 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 945.500 lei, precum şi 14 avertismente. De asemenea, ca şi sancţiuni complementare s-au dispus două suspendări de activitate şi în şapte cazuri s-a decis desfiinţarea lucrărilor.

    Amenzi pentru incendierea terenurilor și scoaterea din circuitul agricol

    În urma controalelor din cursul anului trecut, au fost sesizate organele de cercetare penală în zece cazuri, respectiv în cinci situaţii a fost vorba de incendiere de terenuri sau vegetaţie în arii naturale protejate, iar restul sesizările penale s-au făcut pentru uciderea unei specii protejate, incendierea de deşeuri, neaducerea terenului la starea iniţială, scoatere din circuitul agricol a unui teren aflat într-o arie protejată, fără acordul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.

    Sursa citată mai precizează că 15 amenzi, în valoare de aproximativ 400.000 lei, s-au aplicat pentru lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activităţi, alte 14 sancţiuni, în valoare de 178.000 lei, fiind date pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate.

    ”Principalele neconformitățile sancționate:
    – lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activități (15 amenzi – 404.000 lei),
    – nerespectarea obligaţiilor prevăzute în actele de reglementare (2 amenzi – 130.000 lei),
    – gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate (14 amenzi – 178.000 lei),
    – nerealizarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare (5 amenzi – 190.000 lei),
    – neînregistrare substanță importată din afara UE (6 amenzi – 60.000 lei)”, se arată în postarea Gărzii de mediu.

    S-au mai aplicat amenzi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în actele de reglementare, nerealizarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor sau neînregistrarea unei substanţe importate din afara Uniunii Europene.


    Te-ar mai putea interesa

    Gheorghe Bariz se luptă să își salveze ferma: ”Dacă aș fi consilierul lui Petre Daea, n-aș face diferențe între fermierul mic, mijlociu și cel mare” De ce se pun pietre în pomi. Metoda bătrânească pentru a crește producția livezii Ce se ascunde în spatele umilirii fermierilor români: De ce au primit polonezii și bulgarii mai mulți bani?

    Ultimele știri

    Vremea se răcește brusc, îngheț la sol și ploi cu descărcări electrice. Cod Galben emis pentru 27 de județe Porumb de Tamași. Fermierul Gabriel Corodeanu a transformat porumbul dulce într-un brand local Răzvan Avram, GreenAgro: ”Cred că ar trebui să ne focusăm noi, ca și fermieri, în a produce calitate și nu cantitate”