• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii – revoltați că subvențiile nu au ajuns în conturi: ”Ce faceți cu plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii?”

    Roxana Dobre -

    Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) nu au ajuns în conturile fermierilor nici la circa trei săptămână distanță de când Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a început autorizarea la plată, adică pe 2 februarie. Fermierii se plâng în mediul online că au conturile goale, iar banii nu au fost virați pentru niciunul dintre sectoare, vegetal și zootehnie.

    Fermierii se plâng pe grupurile de profil că banii pentru ANT-uri nu au intrat în conturi în ciuda faptului că APIA a anunțat că a început autorizarea la plată pe 2 februarie. La circa 3 săptămâni de la deblocarea schemelor care se achită din bugetul național fermierii sună aproape zilnic la APIA sau pun întrebări și în mediul online privind stadiul plăților. ”Ce faceți cu plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) că nu a intrat nimic în conturi?”, este întrebarea lansată de fermieri aproape zilnic pe grupul de Facebook ”SUBVENȚII APIA”.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a atras atenția și pe 13 februarie, fermierii avertizau de atunci că plățile pentru ANT-urile nu au ajuns în conturile. Despre acest subiect aici: Fermieri cu conturile goale! Ce răspuns au primit de la APIA cu privire la plata ANT

    Ce răspuns au primit fermierii APIA

    Fermierii care au sunat la centrele APIA de care aparțin au împărtășit celorlalți crescători de animale și agricultori de pe grup ce răspuns au primit de la funcționari.

    ”Săptămâna aceasta intră banii, până la sfârșitul săptămânii, așa ni s-a spus de la APIA”, a comentat un fermier din județul Maramureș.

    Mai ales crescătorii de animale sunt revoltați pentru că se bazau pe banii pe cap de animal, la oi sau vaci, pentru achiziția de furaje, mai ales în condițiile în care anul acesta iarna și-a intrat în drepturi mai târziu și nu pot scoate efectivele pe pășune. ”Am decizie de plata ANT din 8 februarie și nu au intrat, în Brăila”, a spus pe grupul de subvenții un crescător.

    Județele unde fermierii spus că nu au primit bani sunt: Maramureș, Brăila, Iași, Prahova, Brașov, Caraș-Severin, Botoșani, Satu-Mare, Constanța, Argeș, Vaslui, Bihor, Bistrița, Mureș, Hunedoara, Suceava, Harghita, Buzău.

    Autorizarea la plată a fost anunțată de APIA pe 2 februarie dar acesta este doar un prim pas pentru până la virarea banilor în conturi. Ulterior APIA trebuie să trimită Ordinele de Plată în contabilitatea agenției, acestea să fie avizate și trimise către Trezorerie și mai departe la băncile unde fermierii au conturi. APIA a dat garanții fermierilor, printr-un răspuns publicat pe pagina de Facebook a agenției, că plățile vor fi efectuate până la sfârșitul lunii februarie.

    ”Plățile se efectuează în funcție de date emiterii deciziei de plată. Pentru dosarele fără probleme nu există posibilitatea ca plata ANT-urilor să dureze până în perioada sărbătorilor pascale. Plățile pentru aceste măsuri se vor efectua, pentru cei mai mulți dintre fermieri, pe parcursul lunii curente”, a promis APIA.

    Fermieri crescători de vaci (foto: farmer.pl)

    Ce sume așteaptă fermierii în conturi

    Sumele care intră în conturile fermierilor sunt ANT 1 – culturi în teren arabil în cuantum de 11,9238 euro/ha, ANT 2-3 – in /cânepă pentru fibre în cuantum de 18,4310 euro/ha, ANT 4 – tutun în cuantum de 5.254,6083 euro/ha, ANT 5 – hamei în cuantum de 311,7692 euro/ha și ANT 6 – sfeclă de zahăr în cuantum de 180,6441 euro/ha.

    Pentru sectorul zootehnic, crescătorii de animale primesc în conturi în această perioadă următoarele scheme: ANTZ 7 – sector lapte bovine în cuantum de 19,3898 euro tona/lapte, ANTZ 8 – sector carne bovine în cuantum de 67,2574 euro/cap și ANTZ 9 – ovine / caprine în cuantum de 4,8947 euro/cap.

    Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9490 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2022 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 379/02 din 3 octombrie 2022.

    Astfel în lei lista plăților ANT și ANTZ, așa cum intră ele direct în conturi sunt:

    Termenul limită a plăților pentru campania 2022 este 30 iunie 2023.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Suprafața minimă de teren agricol pentru care se plătesc subvenții APIA în acest an Grâul din Argentina ”ia fața” celui de la Marea Neagră: are preț mai mic și e disponibil în cantități uriașe Fermier: ”Am plătit îngrășămintele, dar din ziua în care trebuia să le primim, nu ne mai răspunde nimeni la telefon” Raport: Giganții fast-food din România profită de suferința puilor, dar nu fac niciun progres în creșterea bunăstării animalelor Amendă uriașă pentru tractoarele care circulă fără numere și fără asigurare

    Ultimele știri

    Subvenția pe pârloagă rămâne mică, dar nu atât de mică. PD-28, la aproape 33 euro/ha Alerte de inundații în mai multe județe. Terenuri agricole acoperite de ape Reguli noi pentru micii fermieri care accesează subvenții de la APIA Agrii România răsplătește fidelitatea și susține fermierii să devină ”Campioni pe teren” Controale în câmp la fermierii care fertilizează cu azot în această perioadă