• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mărturia unui comerciant de cereale: ”Porumbul din Ucraina nu mai e combinație. S-au deșteptat băieții”

    Angelica Lefter -

    Porumbul adus din Ucraina – afacere profitabilă pentru intermediari. Așa am fi tentați să credem, doar că business-ul de comercializare a cerealelor din Ucraina a cam început să scârțăie.

    În exclusivitate pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, un comerciant de cereale dezvăluie cum merge piața porumbului adus din Ucraina. Deja acest produs face furori în fermele zootehnice care s-au abonat la transporturile ve aduc boabe din țara aflată încă sub asediul războiului.

    Costul transporturilor urcă mai mult prețul per tonă

    În ultima perioadă, cererea mare de porumb de pe piața europeană a crescut mult prețul boabelor recoltate din Ucraina. Costurile tot mai ridicate de transport complică și mai mult calculele antreprenorilor care au văzut oportunitatea comerțului, ne-a declarat Constantin Moise, administratorul unei firme de trading din județul Prahova.

    ”Acum, eu, teoretic sunt doar un intermediar. Vă dați seama ca facem acest lucru pentru că porumbul vine mai ieftin din Ucraina, a fost mai ieftin, acum nu prea mai este. Era normal să luăm de la ei, dacă noi luăm de la ucraineni cu 1 leu/kg și cel din țară este 1,5 lei/kg. În principal noi ne ocupăm cu legume-fructe pentru export, dar într-adevăr am trimis la export și cereale. Acum, degeaba este mai ieftin din Ucraina porumbul, că ne omoară transportul. Vin cereale din Ucraina pe la toate granițele, noi le trimitem mai departe către export, o încărcăm acolo, plătim și pleacă TIR-ul către Italia. Acolo este foarte căutat porumbul ucrainean. Eu am prieteni fermieri români, dar este clar că atât timp cât au marfa mai scumpă, vă dați seama, eu ca om de afaceri prefer marfa mai ieftină”, a spus Constantin Moise.

    Prețul porumbului din Ucraina – 230 de euro pe tonă, din fermă

    Administratorul firmei de trading spune că deja porumbul din Ucraina a ajuns să fie la același preț cu cel comercializat de fermierii români, iar afacerea nu mai este chiar una foarte bună.

    ”La porumb, acum este o nebunie. La ora actuală este 230 de euro tona în fermă în Ucraina și până o aduci, deja l-ai facut de 260-270 de euro pe tonă. Nu mai este nicio combinație bună în povestea asta. La noi în zonă, în Prahova, la cei care ne sună, porumbul este 1,20 lei/kg, 1,10 bani. Aproape că e mai ieftin ca cel din Ucraina. Asta pentru că acum chiar este porumb în piață, dar înainte cereau fermierii autohtoni 1,8 lei/kg – 1,7 lei/kg. Ucrainenii lucrează deja la prețurile cu care se lucrează în Europa, numai că nu iau în calcul și transportul, ei vor să copieze prețurile, dar la început a fost rentabil, că prețul porumbului la noi era 1,50 lei/kg și de la ei venea cu 0,70 lei/kg, și atunci toată lumea căra porumb de la ei. S-au deșteptat băieții și au zis: stați așa, ceva nu e bine și au venit în România cu banii, ei strică piața”, a conchis Constantin Moise pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Analiștii din Ucraina: Avem vârfuri de preț la porumb și grâu

    Informațiile traderului român se conformă și de cele mai recente informații venite direct din Ucraina. Conform Spike Brokers, prețul porumbului a atins un nou vârf în porturile ucrainene.

    ”Se observă că oferta limitată de porumb, pe fondul amânării vânzărilor de către producători, a ridicat prețurile la nivelurile de 210-216 USD în ceea ce privește porturile DAP, livrare în februarie. În același timp, piața saturată de porumb din Europa a rămas neschimbată ca preț. În direcția Italiei și Spaniei, unii procesatori și-au redus prețurile de achiziție cu 5-10 EUR până la nivelul de 290-300 EUR DAP cu livrare auto sau pe calea ferată”, scriu experții. ‎

    Ultimele indicații ale cumpărătorilor:

    În creștere sunt și prețurile grâului de panificație care au ajuns la 230 de dolari în ceea ce privește porturile DAP. Grâul furajer este comercializat în intervalul de 215-220 USD, în funcție de indicele proteic și de natura porturilor DAP.

    „Piața europeană este pregătită să cumpere grâu cu conținut ridicat de proteine ​​în direcția țărilor baltice și a Italiei. Prima pentru 14-15% proteine ​​a ajuns la 30-40 EUR la prețul grâului cu 11,5% proteine”, au observat experții. ‎

    Ultimele indicații ale cumpărătorilor:

    DAP Ucraina (porturi) ~ 210-230 USD;
    DAP Polonia (frontiera) ~ 220-230 USD;
    DAP Romania (centru) ~ 230-260 €;
    DAP Slovacia (frontiera) ~ 215-220 USD;
    DAP Italia (Est) (furaje) ~ 285-295 €.

    Este de remarcat faptul că în 2022, prețurile mondiale la cereale au scăzut oarecum după creșterea rapidă din martie, dar rămân destul de ridicate. Prețurile mondiale pentru alte produse agricole au crescut, de asemenea, semnificativ. 


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till