• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • China a clonat primele super-vaci cu un potențial de producție de 36.000 de litri de lapte pe an

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Vaci clonate în China pentru a atinge o producție mai mare de lapte. Oamenii de știință din China au folosit tehnologia clonării pentru a multiplica „super vaci”, iar rezultatele au fost un succes.

    Din cauza importurilor semnificative de vaci în țară, autoritățile au decis să apeleze la știință pentru a crește producția de lapte internă. Clonând bovinele în laborator, chinezii vor putea reduce importurile de lactate, care au crescut cu 75% în 2021.

    Chinezii au clonat primele „super vaci” din rasa Holstein

    Conform unui portal de știri internaționale, oamenii de știință chinezi au utilizat tehnologia pentru a combate problema dependenței de alte state pentru importul vacilor de lapte.

    Specialiști din domeniul științei din Regiunea Autonomă Ningxia Hui din China au reușit, recent, să cloneze trei vaci din rasa Holstein Friesian. Cercetătorii au fost motivați de expansiunea clasei de mijloc care a dus la o creștere a cererii de lapte și de alte produse lactate.

    Procesul de clonare a vacilor s-a desfășurat prin recoltarea de țesuturi de la o Holstein Friesian (cunoscută sub numele de super vacă), un exemplar cu o producție ridicată de lapte, creată printr-o încrucișare genetică.

    Oamenii de știință de la Northwest A&F University au preluat o mostră din urechea unei vaci din această rasă, care a fost utilizată ulterior pentru a crea clone. Primul experiment a produs 120 de embrioni clonați și aproximativ 50 au fost implantați în mame surogat.

    Jin Yaping, coordonatorul proiectului, a declarat pentru presă că a folosit o combinație între tehnologia de clonare și tehnologia de reproducere, implantând embrionii în mame surogat cu producție scăzută, iar rezultatele au fost trei viței de succes.

    Având în vedere genetica obținută, specialiștii au încredere că super vacile vor putea produce până la 36 de tone de lapte pe an.

    Jin a mai adăugat că, din moment ce clonele au avut succes, oamenii de știință vor crea, în următorii ani, un efectiv de 10.000 de super vaci.

    „Proiectul este o fundație solidă pentru a aborda dependența Chinei de vacile de lapte din străinătate”, a afirmat liderul proiectului, Jin Yaping.

    o vaca din rasa Holstein
    Rasa Holstein Friesian, una din cele mai populare pentru producția de lapte (foto: americandairy.com)

    Statul chinez depinde de alte state în sectorul alimentației

    După impactul major cauzat de pandemie, China a început să cumpere din ce în ce mai multe produse lactate din SUA, iar în anul 2021 importurile crescuseră cu 75%.

    Cauza ar fi, conform Global Times, faptul că un număr foarte mic de vaci de lapte de rase chinezești au o producție mare (5 din 10.000). Eforturile de clonare ar putea fi rezolvarea importurilor mari prin creșterea producției de lapte a țării. Astfel, China încearcă să conserve genele super vacilor, în vederea consolidării turmei de bovine productive.

    China a depus eforturi pentru a deveni o națiune autonomă, axându-se pe tehnologia semințelor pentru a îmbunătăți accesul la semințele vitale și pentru a crea o națiune sigură din punct de vedere alimentar. În 2015, statul chinez a început construcția celei mai mari fabrici de clonare a animalelor din lume. Compania chineză plănuia să se extindă în Beijing cu speranța de a clona până la 1 milion de bovine de carne pe an, precum și planuri de a clona cai de curse și animale de companie.

    Potrivit articolului din Global Times, chinezii fac studii similare de descoperire și cu produse precum porumbul, soia, puii de carne și porcii de reproducție.

    Te-ar mai putea interesa

    „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”