• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mixurile pentru culturile de acoperire sunt aduse de RWA Raiffeisen Agro România

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Culturile de acoperire primesc o tot mai mare atenție și în țara noastră. Beneficiile acestora sunt multiple, iar compania RWA Raiffeisen Agro România vine către fermieri cu mixuri care creează covoare vegetale. Gheorghe Ovedenie, fermier din Suhaia, județul Teleorman, a demonstrat cum funcționează aceste culturi de acoperire.

    Fertilitatea unui sol este un element esențial pentru a avea recolte bogate la final de an agricol. Dintr-un teren fertil, plantele pot extrage cu ușurință toate micro și macroelementele de care au nevoie pentru o dezvoltare puternică. Materia organică este folosită pentru ameliorarea solurilor. O metodă de infuzare a materiei organice este și cea de utilizare a culturilor de acoperire.

    Aceste culturi, mai puțin cunoscute în țara noastră, vor fi tot mai necesare din cauza schimbărilor climatice, dar și a promovării și sprijinirii prin subvenții pentru folosirea de practici benefice pentru mediu. Un avantaj solid al utilizării covoarelor de “îngrășăminte verzi” este faptul că determină păstrarea apei în sol, un lucru esențial în condițiile de secetă din multe zone ale României. RWA are o experiență de mai bine de 20 de ani în folosirea diferitelor amestecuri de specii. Din vara acestui an, acestea vor fi disponibile și în țara noastră. Până atunci, s-au făcut testări în mai multe locații, iar un test concludent este acesta din Teleorman.

    Cultură de acoperire – Suhaia, județul Teleorman

    La Suhaia, RWA Raiffeisen Agro România a venit cu un amestec de culturi de acoperire, pe numele său Mix Oepulpluss. Astfel, pe terenurile lucrate de Gheorghe Ovedenie s-a semănat acest mix, care a conținut muștar (Sinapsis arvensis) 19.3%, ridiche sălbatică (Raphanos sativus) 14.9%, facelia (Phacelia tanacetifolia) 21.5%, trifoi de Alexandria (Trifolium alexandrinom) 25.8%, creson (Lepidium sativum) 7.8% și camelina (Camelia sativa) 10.7%.

    Mixul a fost semănat pe un teren uscat, pe 10 septembrie, cultura premergătoare fiind grâul. Răsărirea a avut loc între 10-15 octombrie, iar covorul de culturi de acoperire a beneficiat de o toamnă lungă și de o iarnă blândă, care au dus la o dezvoltarea optimă. Gerul a afectat plantele de muștar și de camelină care s-au uscat și pot fi observate ca plante de culoare galben-brun la baza solului. Ridichea, facelia și cresonul au rămas verzi și necesită distrugere chimică sau mecanică.

    Cultură de acoperire – Suhaia, județul Teleorman

    Terenul urmează a fi folosit pentru semănatul culturii de porumb în tehnologie no tillage. Este un alt avantaj al culturilor de acoperire, care reduc costurile în ferme cu pregătirea terenurilor.

    În plus, agricultorii vor beneficia de ajutor, prin intermediul noului Plan Național Strategic. Astfel, cei care vor să participe la programul voluntar pentru climă și mediu PD-04, trebuie să aibă acoperită în perioada 15 iunie – 15 octombrie cel puțin 85% din suprafața arabilă a exploatației. Pentru a obține aceast grad de acoperire, în multe cazuri, este necesar să se apeleze și la astfel de culturi – semănat de mixuri/amestecuri de diferite specii, deîndată ce s-a recoltat cultura principală.

    Fermierii trebuie însă să respecte recomandările specialiștilor în privința culturilor de acoperire, pentru a avea un sol fertil pentru cultura următoare. “Prima recomandare este să se utilizeze amestecuri de minimum 3 -4 specii. Fiecare are rolul bine determinat într-o astfel de cultură unde se țintesc mai multe obiective și unde se caută evitarea riscului de nerăsărire sau răsărire foarte întârziată. Rol prin care unele specii pot aduce avantaje: exemplu leguminoasele acumulează azot atmosferic, sau rol care înseamnă protecție, reducerea riscurilor – exemplu semințele mici vor răsări mai repede si vor face să avem acoperire și atunci când avem mai puțină umiditate. În plus, fermierii trebuie să cumpere acele semințe, acele specii necesare în amestec, care nu pot fi produse ușor și sigur în fermă”, a declarat George Pârvu, Director de marketing la RWA Raiffeisen Agro România.

    Toate detaliile despre produsele cu care RWA Raiffeisen Agro România vine în fermele din țara noastră pot fi găsite pe www.raiffeisen-agro.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren Programul Usturoiul în 2026. Condiții, acte și termene pentru subvenția de 3.000 euro/ha Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Vremea se răcește brusc. Județele unde vom avea ninsori și brumă până joi Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise”

    Ultimele știri

    Președintele României a semnat demisia lui Florin Barbu și numirea lui Tanczos Barna la MADR Președintele ASAS, Florin Stănică, la evenimentul Stațiunii Dancu. Dezbatere cu cercetători și fermieri pentru performanța vacii de lapte în România Subvențiile APIA care intră la plată de săptămâna viitoare! Emil Dumitru, MADR: Subvențiile APIA se vor plăti în termenul legal, până la 30 iunie Pomicultorii răsuflă ușurați după nopțile cu temperaturi negative. Ce mai poate compromite fructele din acest an