• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Directorul ANPC: ”Evitați să cumpărați miei din portbagajele mașinilor și ouă de pe marginea drumului”

    agrointeligenta.ro -

    Evitaţi cumpărarea cărnii de miel de la persoane şi din locuri neautorizate, din ”portbagajele maşinilor” şi a ouălor de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic, transmite directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)k, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

    ”Achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea. Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, a scris, duminică, Paul Anghel, pe pagina sa de socializare.

    Cum trebuie să arate carnea de miel pentru a fi bună de consum

    Potrivit sursei citate, carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.

    ”Atenţie şi la preţ! Verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă”, arată Anghel în postarea sa, potrivit Agerpres.

    Paul Anghel, ANPC: ”Evitaţi cumpărarea de ouă de pe marginea drumului”

    În ceea ce priveşte ouăle, Anghel sfătuieşte consumatorii să evite cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic.

    ”Achiziţionarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitaţi cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Evitaţi cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine. În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil, informaţiile privind:: categoria de calitate (A) şi de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcţie de greutate), o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data de valabilitate minimă”, susţine sursa citată.

    În privinţa vopselei de ouă, consumatorii trebuie să citească cu atenţie eticheta produsului, care trebuie să conţină: numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucţiuni de utilizare, data durabilităţii minimale.

    ”Atenţie! La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, avertizează directorul general al ANPC.

    Paul Anghel a scris câteva sfaturi şi în ceea ce priveşte comercializarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice.

    ”Conţinutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentraţia alcoolică, o informaţie privind lotul, data durabilităţii minimale pentru băuturile alcoolice cu concentraţia alcoolică mai mică de 10% vol. Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conţină următoarele informaţii: categoria de calitate, indicaţia geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcţie de conţinutul de zaharuri; consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea care trebuie să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurităţi în suspensie; la întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conţinutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurităţi sau scurgeri; marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanţelor”, a postat directorul general al ANPC pe reţeaua de socializare.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii