• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul cerealelor, în creștere. Prețuri MATIF la grâu și porumb

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Prețul cerealelor a început să crească pe bursele europene. Pe fondul interzicerii importurilor din Ucraina în țări precum Ungaria, Polonia și Slovacia, grâul și porumbul au început să se scumpească. Le suflă în pânze și poziția Rusiei care se arată rezervată privind prelungirea acordului pentru exportul de cereale din regiunea Mării Negre.

    Prețul grâului MATIF a câștigat astăzi, luni – 17 aprilie, 6 euro pe tonă, ajungând seara la un preț mediu de 256 de euro pentru contractele cu livrare luna viitoare. Pentru recolta nouă, prețul a urcat cu 5,5 euro pe tonă, până la 256 de euro pentru contractele cu livrare în luna septembrie.

    Porumbul s-a scumpit și el pe Bursa de la Paris. Porumbul MATIF cu livrare în luna iunie s-a contractat astăzi la 244,50 de euro pe tonă, cu circa 3 euro mai mult decât la deschiderea bursei în această dimineață. La noua producție, cu livrare în noiembrie, prețul a ajuns la 241,75 de euro pe tonă, în creștere cu 3,25 euro pe tonă.

    Producția de cereale din UE se anunță mai bună decât anul trecut

    În prima sa prognoză pentru 2023, Comisia Europeană se așteaptă la o recoltă de cereale semnificativ mai mare decât în ​​anul secetos 2022. La baza se află datele de cultură și estimările de producție din statele membre, precum și previziunile de randament ale agenției europene de monitorizare a culturilor MARS. Potrivit acesteia, experții Comisiei se așteaptă la o recoltă de cereale de 287,9 milioane de tone pentru 2023. Aceasta ar fi în continuare cu 22,3 milioane de tone sau cu 8,4% mai mult decât în ​​anul precedent extrem de slab.

    În același timp, Comisia a plusat cu 6 milioane de tone peste previziunile din martie ale Strategy Grains. Ca urmare, stocurile de cereale vor crește cu 10 milioane de tone până la aproape 59 de milioane de tone până la sfârșitul următorului an de comercializare – chiar dacă Comisia reduce importurile de cereale (în principal din Ucraina) de la 35 milioane de tone la 26 milioane de tone.

    Experții Comisiei se așteaptă, de asemenea, ca exporturile să crească de la 44 de milioane la 47 de milioane de tone – deoarece atât recolta rusească, cât și cea ucraineană se așteaptă să fie mai mică. Cu toate acestea, având în vedere scăderea rapidă a populației de animale, consumul de cereale pentru furaje rămâne în cel mai bun caz stabil. Și celelalte utilizări nu arată nici un potențial de creștere.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Fonduri europene pentru promovarea produselor românești. Banii vin direct de la UE! O picătură într-un canal de irigații. Ministrul Barbu anunță o plată de 9,47 milioane de euro pentru lucrări ANIF Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?”