• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultura castanului comestibil în România: Cât costă să înființezi o livadă de castan și care este profitul unei astfel de afaceri agricole

    agrointeligenta.ro -

    Afacerea cu castane comestibile devine tot mai atrăgătoare. Vânzările merg bine în țară – pe internet sau la târguri, în timp pe piaţa europeană, castanele româneşti sunt concurate de cele din Grecia, care sunt mai ieftine şi mai mari.

    Castanele comestibile sunt considerate delicatese în mai multe bucătării internaționale, iar românii le preferă coapte pe jar. Totuși, dacă până acum câțiva ani, cultura castanului era ceva normal la noi, astăzi cu greu mai găsești persoane care să fi investit bani într-o astfel de livadă. Totuși, aceia care au făcut pasul spun că profitul este adus nu doar din comercializarea castanelor comestibile, ci și din vânzarea de puieți.

    Totuși, potrivit studiilor de specialitate, aceste fructe pot fi cultivate cu randament bun în țara noastră doar pe zone restrânse care îndeplinesc condițiile climaterice necesare: Maramureș – în depresiunea municipiului Baia Mare și în județul Gorj – zona Tismana. Cultivarea castanilor comestibili poate fi o afacere profitabilă pentru cei care dețin terenuri în aceste zone și care sunt dispuși să investească și nu așteaptă un rezultat în primii ani de la începerea livezii.

    Culegători sau proprietari de livadă

    Românii care au început afaceri cu acest copac se împart în două categorii, unii care culeg castanele din pădure și apoi le valorifică, iar alții care fac livezi pentru a cultiva castane în medii controlate și vând atât puieți cât și fructe.

    Ionuț Zglobiu deține două hectare de plantație cu castani în zona Tismana, județul Gorj. Dintre aceștia jumătate sunt plantație veche, cu copaci bătrâni, ajunși la maturitate, iar cealaltă jumătate cu puiet. În prezent are peste 12.000 de puieți de castan, care în următorii doi ani vor începe să dea rod. Livada cea nouă a fost realizată cu fonduri europene și a investit în jur de 20.000 de euro în amenajarea ei.

    Preț mediu castane comestibile: 10 lei/kilogram

    Preț mediu puiet de castan comestibil: 25-50 de lei, cu dimensiuni mici

    ”Din fonduri proprii nu aș fi reușit niciodată să realizez această plantație, costurile sunt destul de mari și mai sunt și pierderi deoarece în jur de 3.000 de puieți s-au uscat. Materialul pe care îl avem în prezent are în jur de 3 ani și cam într-un an, doi va începe să dea rod. Am calculat investiția undeva la 3 euro/castan, iar investiția o vom amortiza cam în 5-6 ani din vânzarea de puieți și în 3-4 ani dacă vom începe să vindem castane”, spune Ionuț Zglobiu.

    Recolte de 10 tone la hectar

    Deși castanii sunt pomi care nu au ”ani răi” și au producție an de an, depind foarte mult de condițiile climaterice și cantitatea de castane culeasă poate varia mult. Zglobiu spune că dacă anii trecuți recolta și 10 tone de castane la hectar, iar făcând un calcul, la un preț mediu de 10 lei – cu cât vând producătorii în piețe sau pe interner, câștigurile pot depăși 20.000 de euro. Totuși, anul acesta a fost mai greu, așa că pe platnația de castani, investitorul abia a reușit să adune 4 tone, iar perioada de cultivare s-a încheiat. Speranța îi stă totuși în livada nouă care este tratată împotriva bolilor și de la care se așteaptă să obțină cantități satisfăcătoare de fruct.

    castaniGrecii ne fac concurenţă

    În ceea ce privește desfacerea castanelor comestibile, deși cererea este foarte mare, singurele mijloace de vânzare sunt în piețe și pe internet , sau în unele cazuri și către companii din Europa care să le exporte. Totuși există și în acest caz unele probleme. ”Am vândut acum patru ani 20 de tone unui italian care a venit aici în zonă, de atunci nu am mai avut alte comenzi. Am înțeles că unul dintre motivele pentru care nu se mai iau castanele noastre pentru export ar fi aspectul lor. Față de cele aduse din Grecia ale noastre sunt mai mici și mai turtite, dar la gust nu se compară, cele de aici sunt mult mai aromate și mai gustoase”, explică Zglobiu. Intrarea pe piața hipermarketurilor și a supermarketurilor este un vis îndepărtat pentru cultivatorii români care se bat cu piețe cu tradiție precum cea din Italia sau Grecia

    Prima producţie bună, abia la 8-10 ani de la plantare

    Becheanu Nicolae are o pepinieră de pomi fructiferi în localitatea Cornești din județul Gorj și printre altele crește și castani comestibili. Acesta a explicat că cererea pentru castan este destul de mare, dar majoritatea celor care cumpără iau cantități mici pentru a-i planta în curte sau în grădini. ”Castanul ar fi o cultură profitabilă, dar ajunge la maturitate și începe să dea rod la adevărata sa valoare abia după de 8-10 ani. Și creșterea puieților este una destul de anevoioasă. Noi semănăm toamna castane, primăvara iese din pământ și cam într-un an crește 25 de centimetri, la 2 ani ajunge la 75 cm, iar în al treilea an depășește un metru și poate fi vândut ca puiet. Întreținerea și creșterea acestuia este destul de pretențioasă, trebuie curățat în permanență de buruieni și udat pentru a avea o condiții prielnice de creștere și a putea fi valorificat”, explică administratorul de la Pepiniera Cornești.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024 – tranșa a doua. Plățile finale achitate pe hectar și cap de animal Tic-tac, tic-tac cu avansul APIA. Termen urgent pentru plata primei tranșe din subvenții Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!