• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest APIA! 1.000 de funcționari din toată țara vor protesta joi, 4 mai, la Guvern!

    agrointeligenta.ro -

    Circa 1.000 de funcționari ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor protesta joi, 4 mai, la Palatul Victoria, în București. Angajații centrelor APIA sunt nemulțumiți că proiectul de lege care urma să le aducă salariile la nivelul celor din APIA Central nu a fost încă aprobat, deși se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, for decizional.

    Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la termenul de 15 mai pentru depunerea cererii unice, și în timp ce la APIA se depun până pe 11 mai și cererile pentru ajutorului la stocurile de cereale, activitatea centrelor agenției este în pericol să fie grav perturbată. Circa 1.000 de funcționari se vor afla joi, 4 mai, în fața Guvernului, pentru a cere ca salariile angajaților din țară să fie aduse la același nivel cu cele ale colegilor care lucrează în APIA Central, la București.

    Citiți și: Funcționarii APIA amenință cu proteste: ”Nu cerem majorări salariale, ci îndreptarea unei erori!”

    Angajații din țară ai APIA s-au săturat ”de minciunile și vrăjeala ieftină a unor politicieni”

    ”Motivul este unul singur: oamenii s-au săturat de minciunile și vrăjeala ieftină a unor politicieni pentru care primează doar interesul personal. Toți ceilalți pot să aștepte. Cer egalizare a salariilor la APIA? Adică, vorba premierului Nicolae Ciucă, vă dăm, dar nu acum. Bineînțeles, la anul, căci la anul va fi alcineva premier. Dar, de ce nu… la anul și la mulți ani, domnule prim-ministru, căci tot este atât de des uzitată această expresie tipic românească? Iar nouă ne place să fim români”, a declarat liderul Sindicatului APIA Cluj, Ion Preda, citat de cluj24.ro.

    APIA are aproape 4.500 de angajați

    Liderul sindicalist spune că cei aproape 4.500 de salariați ai APIA așteaptă adoptarea proiectului menit să aducă salariile celor din țară la nivelul celor care lucrează la București. Proiectul inițiat de un grup de deputați PSD și PNL a trecut de Senat, dar așteaptă de luni de zile să între la votul Camerei Deputaților. S-au pus numeroase piedici în comisii. După comisii a urmat tergiversarea votului în plenul Camerei.

    ”Am fost pe poziția 34 în dată de 5 aprilie și am ajuns pe locul 71 la Ședința de Plen din 2 mai. Încă o amânare a discutării proiectului nostrum și se va intră în vacant parlamentară. Cu toate că, mai sigur se așteaptă intrarea în viguare a teribilei Ordonanțe pregătită de Guvern cu reducerea cheltuielilor, inclusive cele salariale. Nu știm ce vor face politicienii, știm însă ce vom face noi cei de la APIA. Vom începe acțiunile de protest în Piață Victoriei în dată de 4 mai. Nu dorim să întrerupem activitatea de preluare a cererilor care se derulează în această perioada. De aceea, Sindicatul Național APIA, cea mai vocală organizație sindicală din cadrul Agenției și Federația  AGROSTAR la care este afiliat vor mobilize doar circa 1.000 de protestatari, din toată țară, pentru a-și face cunoscute nemulțumirile”, a spus Ion Preda.

    O ultimă încercare de a găsi înțelegere. Ședință cu premierul Ciucă

    Înainte de miting, președintele AGROSTAR, Ștefan Nicolae și președinta S.N.APIA, Elena Constantinescu, vor încerca un ultim dialog cu premierul, spune oficialul. ”De rezultatul acestei întâlniri va depinde descinderea în Capitală a unui număr masiv de protestatari. Iar de fermieri…să se ocupe guvernanții”, a mai spus Preda.

    Ce salarii sunt la APIA. Grila de salarizare

    Grila de salarizare la APIA, conform site-ului oficial, arată că, în prezent, un director executiv de la APIA din țară are un salariu brut de aproximativ 11.700 de lei. Pe lângă aceste salarii, există și sporuri, dar și indemnizație de hrană. Indemnizația de hrană este aproximativ 4.000 lei pe an, iar sporurile variază în funcție de încadrarea și experiența pe care o au aceștia în muncă.

    De asemenea, angajații mai primesc vouchere de vacanță și sporuri privind condițiile vătămătoare de muncă.

    Ce salarii sunt acum la APIA

    Salariu de bază la APIA, la 31 martie 2023:

    – Director executiv: 13.017
    – Director executiv adjunct: 12.563 lei
    – Şef serviciu (cu doctorat): 11.807
    – Şef de birou: 11.352
    – Consilier juridic: 8.940 lei
    – Consilier superior: 9.164 lei.

    Alături de sporuri, grila de salarizare a APIA include o indemnizație de hrană în cuantum de 4.164 de lei pe an, respectiv 347 de lei pe lună.

    De precizat că proiectul de lege aflat pe ordinea de zi din Camera Deputaților, for decizional, ar urma să aducă funcționarilor APIA o majorare de 10-15%. Aceeași inițiativă vizează o creștere salarială similară și pentru funcționarii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și pentru cei ai Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.

    Cum arată o grilă de salarizare la APIA, în țară (situația este similară în fiecare județ, lista completă – aici):

     


    Te-ar mai putea interesa

    Tânărul inginer Rafael Marian propune un nou concept de consultanță gratuită pentru fermieri Guvernul a adoptat OUG pentru majorarea salariului minim în agricultură Județul ”asistaților social” în care peste trei sferturi din populație nu muncește

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte