• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Soluție cu bicarbonat pentru afide – rețeta originală folosită de legumicultori

    Roxana Dobre -

    Soluție cu bicarbonat pentru afide, rețeta originală folosită de mulți legumicultori și grădinari. Tratamentul cu bicarbonat de sodiu contra afidelor este foarte eficient, iar dăunătorii sunt combătuți atât imediat după aplicare, cât și în anul următor, după cum a arătat experiența celor care l-au folosit.

    Afidele sunt unii dintre cei mai păguboși dăunători pentru plante deoarece odată scăpați de sub observație, se înmulțesc excesiv și sufocă efectiv planta ducând chiar la compromiterea totală a acesteia. Deoarece se hrănesc cu seva plantelor de pe partea inferioară a frunzelor, adesea nu sunt observate până când numărul lor devine sever. De-a lungul anilor însă grădinarii au testat o serie de rețete făcute în casă care și-au dovedit eficiența și chiar am dus la o eliminare totală a dăunătorilor și evitarea reapariției lor.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă spune în acest articol care este cea mai folosită rețetă pentru afide, cum se prepară și ce efecte are asupra plantelor.

    Citiți și: Afide la răsaduri – combatere. 8 rețete de tratamente naturale

    Cum recunoaștem afidele

    Pentru utilizarea rețetei potrivite trebuie să ne asigurăm în primul rând că atacul de pe plante este cel de afide și nu vorbim despre alți dăunători. Afidele sunt ușor de recunoscut, iar ideal este să verificăm frecvent plantele astfel încât să aplicăm soluția când atacul este în faza incipientă, iar numărul lor este mai mic. Afidele se înmulțesc foarte repede, ajungând la mii de insecte pe o plantă iar în final o pot sufoca efectiv cu numărul lor.

    Hrănirea afidelor poate determina plantele să producă frunze încrețite sau deformate. Hrănirea de către populații mari va împiedica plantele mature să evolueze și poate ucide plantele mici. Afidele excretă, de asemenea, mierea, o substanță lipicioasă, dulce, limpede, care poate acoperi frunzele și poate atrage furnici și viespi. Grădinarii ar trebui să inspecteze în fiecare săptămână partea din spate a frunzelor plantelor, în special frunzele tinere.

    Afidele sunt ușor de recunoscut, sunt mici, verzi lipicioase sunt extrem de multe. Stau la un loc pe plantă, de regulă pe sub frunze, flori și mai puțin pe tulpină. Un semnal care ar trebui să ne atragă atenția privind existența afidelor este prezența furnicilor pe plante, care cară afidele și le și înmulțesc de pe o plantă pe altă.

    Afidele devin dăunătoare din cauză că sug efectiv seva din plante iar aceste în final se pot usca cu totul, până la compromiterea totală. Deoarece afidele se pot reproduce extrem de rapid, acestea ar trebui controlate imediat ce sunt găsite.

    Primele măsuri pe care trebuie să le luăm când observăm afide pe plante

    Dacă găsiți doar câteva afide, striviți-le sau rupeți frunzele infestate și îndepărtați-le din grădină, Măsura poate fi luată doar pe spații mici, ușor de controlat. Sunt disponibile atât spray-uri insecticide organice, cât și sintetice pentru combaterea afidelor din grădina de legume. Când utilizați oricare dintre ele, asigurați-vă că stropiți complet plantele, în special partea din spate a frunzelor, deoarece afidele se adăpostesc adesea în crăpăturile de sub frunze și în muguri. Aplicațiile repetate sunt de obicei necesare pentru a controla acest dăunător.

    Afidele au, de asemenea, mulți inamici naturali, inclusiv gărgărițele, viespile și larvele de muscă. În cazul plantelor ornamentale grădinarii se pot baza adesea pe inamicii naturali pentru a curăța infestările de afide. În grădinile de legume, totuși, focarele de afide cauzează de obicei daune de durată înainte ca inamicii naturali să poată reduce nivelul.

    Soluție cu bicarbonat pentru afide – rețeta

    Cel mai bun tratament pentru a scăpa de afide este soluția pe bază de bicarbonat de sodiu. Rețeta a fost testată de mai mulți legumicultori din România care susțin nu doar că tratamentul a avut eficiență imediat, ci și că problema afidelor a dispărut complet, inclusiv în anul următor.

    Rețeta anti afide are la bază ingrediente simple: bicarbonat, detergent lichid de vase sau săpun lichid. Adăugați 1 linguriță de bicarbonat de sodiu la 2 litri de apă caldă. Adăugați câteva picături (4-5 picături) de lichid de vase sau 2 ml de săpun lichid la soluția rezultată. Se amestecă soluția și se agită.

    O altă variantă pe care legumicultorii ne-au împărtășit-o este înlocuirea săpunului lichid cu o jumătate de linguriță de ulei de gătit la 2 litri de apă călduță.

    Cum se aplică rețeta cu bicarbonat pentru afide

    Rețeta cu bicarbonat pentru afide nu are o schemă fixă de aplicare. După ce faceți o primă stropire, se recomandă ca la 4-5 zile să verificați dacă insectele au rămas pe plante în număr mai mic și aplicați din nou. Amestecul de aplică cu un pulverizator.

    Este important să nu utilizați soluția cu bicarbonat de sodiu prea des sau în exces, deoarece poate afecta echilibrul pH-ului solului și poate reduce nutrienții disponibili pentru plante.

    Soluția cu bicarbonat de sodiu pentru afide se folosește o dată sau de două ori pe săptămână. Se alternează cu alte soluții pentru combaterea afidelor, astfel încât plantele să nu fie supuse unui stres excesiv.

    Un avantaj al acestui amestec este că, folosit corect,  nu afectează planta și poate și utilizat și în grădini unde umblă libere păsările de curte. În plus, rețeta pe bază de bicarbonat contra afidelor este și destul de ieftină deoarece are la bază ingrediente pe care orice gospodar pe are în casă.

    Este important să evitați pulverizarea soluției cu bicarbonat de sodiu în timpul zilei sau în condiții de temperatură ridicată, deoarece acesta poate arde frunzele plantelor.

    Grădinarii care au folosit această rețetă au mărturisit că micii dăunători nu au revenit în anul următor celui în care au aplicat amestecul.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului