• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Care este cea mai bună perioadă pentru a cumpăra utilaje agricole: Părerile fermierilor versus recomandările dealerilor

    agrointeligenta.ro -

    Achiziția unui utilaj agricol, fie că este vorba despre un utilaj nou sau despre o mașină agricolă second-hand, reprezintă o investiție importantă pentru orice fermier. Nu cumperi un tractor sau o combină în fiecare zi, așa că agricultorii își gândesc bine finanțele și vânează cele mai bune oferte din piață.

    Târgurile agricole la care expun și cei mai importanți dealeri de utilaje agricole sunt cele mai bune ocazii pentru ca fermierii să își facă o primă idee despre viitoarea achiziție. Urmează apoi turneele demonstrative în care mașinile agricole sunt puse la treabă și agricultorul vede ”live” cum se comportă fiecare în cele mai dificile condiții. Abia după ce a trecut prin cele două experiențe, cea de la târg și cea din câmp, cei mai mulți din fermierii români sunt deciși să treacă la pasul următor: achiziția efectivă a utilajului.

    Victor Chivu, fermier din Teleorman, este un client bun al dealerilor de utilaje agricole, însă recunoaște chiar el că le scoate peri albi celor cu care negociază achiziția mașinilor sale. Chiar anul acesta, Chivu a cumpărat o combină nouă la care, după luni bune de tatonări, a reușit să obțină un discount uriaș.

    ”Da, aveam nevoie de una dintre cele mai mari combine din România. Și pentru rapiță, și pentru grâu, și pentru floarea-soarelui. Am studiat oferta tuturor companiilor, am negociat cu fiecare în parte, și până la urmă m-am oprit la New Holland. Am bătut palma, am semnat actele în urmă cu câteva minute”, ne spunea, în iunie, Victor Chivu. Tranzacția a avut loc în cadrul Târgului AgriPlanta de la Fundulea, locul unde fermierul ne-a dezvăluit și strategia lui pentru a obține o super-reducere.

    DSC_0062”Ei știu că sunt client bun, că îmi plătesc ratele și utilajele la timp. De aceea au răbdare cu mine, care-s mai dificil din fire. La finalul achiziției, știm că toți vom fi mulțumiți: eu că am scos utilajul pe care îl vroiam la un preț convenabil, dealer-ul că a făcut o vânzare bună și comisionul va fi pe măsură”, ne-a spus fermierul din Teleorman.

    În prezent, Victor Chivu are în vedere să cumpere o nouă combină, așa că deja a intrat în febra căutărilor, așa cum ne-a și declarat în septembrie, când l-am avut invitat la Balul Fermierilor. ”Cred că mai aștept. La recoltă, prețurile sunt mai mari și nici nu mă arde să o cumpăr acum. Aștept până la iarnă, poate chiar ianuarie-februarie, când prețurile vor scădea, că nu mai cumpără nimeni. Atunci pot negocia prețul cel mai mic”, speră Chivu.

    Din strategia de negociere a fermierului cu dealerii fac parte discuțiile concomitente cu toate companiile de pe piață, ”ca să pot compara ofertele și să aleg mai bine”, spune el. Recunoaște însă că se lasă greu convins și că de regulă are în cap utilajul pe care îl vrea și la final pe acela ajunge să dea și banii cei mulți. ”Din arsenalul meu de târguire face parte inclusiv faptul că las compania să fiarbă așteptând răspunsul meu. Cât timp eu sunt ocupat și nu am timp să stau prin reprezentanțe sau pe telefon, ei, dealerii îmi scad prețul ca să mă ajute să mă decid”, mărturisește Chivu.

    Totuși, dacă Victor Chivu face parte din fermierii mari, care își pot permite să își planifice achiziția unui utilaj agricol nou, pentru agricultorii mai mici, cel mai bun moment pentru a cumpăra un tractor sau o combină rămâne momentul când au resursele financiare disponibile. De cele mai multe ori, acest moment este acela când banca le aprobă creditul, pentru că majoritatea utilajelor noi din România sunt luate cu împrumut sau în leasing, ofertele companiilor care vând mașini agricole incluzând și servicii și asistență pentru finanțare.

    Tot cu credit de la bancă și-a cumpărat în acest an o combină nouă și Mihai Tatu, cunoscut crescător de vaci din județul Brașov. Pentru ferma pe care o conduce alături de cei doi fii ai săi, Tatu a făcut în 2013 o investiție serioasă în utilaje agricole.

    ”Ca în orice activitate e nevoie de investiţii, de actualizare, pentru că randamentele sunt mai bune, consumurile sunt mai mici, calitatea produsului e mai bună. Noi trebuie să adunăm 500.000 de euro şi abia după aceea se depun documentele pentru cererea de plată şi se poate cere valoarea nerambursabilă. Un ajutor substanţial din partea statului, în România, nu există”, declarau astă-vară, fermierii brașoveni.

    Razvan-Tomescu-Director-Titan-Machinery

    Răzvan Tomescu, Titan Machinery: ”Vârful vânzărilor este după recolte”

    ”Din experiența noastră acumulată de ani buni în agricultura românească, piața utilajelor agricol se dezgheață începând cu luna martie, dar vârfurile vânzărilor este după recolte”, declară Răzvan Tomescu, Marketing Manager la Titan Machinery, dealer oficial al utilajelor Case IH.

    Specialiștii recunosc că toate companiile fac eforturi pentru a atrage clienții, iar reputația utilajelor agricole din portofoliu cântărește greu. ”Fermierii își achiziționaează utilajele agricole atunci când au nevoie, dar totuși încercăm să încurajăm achizițiile de utilaje agricole și în lunile de iarnă venind în sprijinul fermierilor cu oferte atractive, atât financiare, cât și de finanțare. Spre exemplu, acum le pregatim fermierilor o promoție presezon pentru combine prin care pot beneficiază de reduceri substanțiale daca încheiem contractul de achiziție până la jumătatea lunii decembrie 2014”, mai spune Tomescu.

    Utilaje Maschio Gaspardo

    Maschio Gaspardo își lansează noile oferte la Indagra

    Pe piață, fermierii care își permit, preferă să rămână fideli unui brand de calitate sunt dispuși să plătească un ban în plus pentru a-și completa ”flota” de utilaje cu mașini produse de aceeași firmă.

    Un astfel de producător de utilaje agricole care a reușit să își formeze o clientelă fidelă este Maschio Gaspardo. În această perioadă, compania se pregătește de zor pentru cel mai important eveniment agricol al toamnei: Târgul Indagra de la Romexpo, acolo unde Maschio Gaspardo vrea să îi impresioneze pe fermierii veniți din toată țara. ”Ce putem dezvălui este că cei care vor veni la târg vor putea vedea în premieră noile noastre utilaje și vor fi primii care vor afla noile oferte din aceasta toamnă”, ne-au declarat oficialii companiei.

    La fel ca și alți jucători mari sau mijlocii de pe piața utilajelor agricole, Maschio Gaspardo s-a concentrat în ultimul an și pe facilitarea accesului la finanțare pentru clienții săi. Astfel, în parteneriat cu Unicredit Leasing, compania a negociat pentru agricultori o dobândă de 0% la achiziția de utilaje agricole din portofoliul Maschio Gaspardo.

    Citește și:

    *** 5 sfaturi utile pentru achiziția unui utilaj agricol second-hand

    Foto: Facebook.com/Răzvan Tomescu, Maschio Gaspardo România


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri Mesaje de Crăciun 2024: Cele mai frumoase urări și felicitări de Sărbători

    Ultimele știri

    Un tânăr fermier și președinte de cooperativă a pierdut lupta cu o boală nemiloasă la numai 32 de ani! Prognoza meteo pentru ianuarie. Vremea în prima lună din 2025 Super spor de producție în ferma lui Ioan Misăilă după aplicarea Super U, de la Biochem