• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Erdogan: Acordul pentru coridorul cerealelor de la Marea Neagră a fost prelungit cu 60 de zile

    agrointeligenta.ro -

    Acordul pentru coridorul cerealelor la Marea Neagră a fost prelungit, a anunțat astăzi, miercuri – 17 mai, președintele turc Recep Erdogan pe contul său oficial de Twitter.

    „Prin eforturile țării noastre, cu sprijinul prietenilor noștri ruși și contribuția prietenilor noștri ucraineni, s-a decis prelungirea acordului privind Coridorul de cereale al Mării Negre cu încă două luni”, se arată în comunicarea oficialului turc.

    Prelungirea acordului pentru coridorul de export are loc cu o zi înainte de expirarea vechii înțelegeri care s-a derulat tot pe o perioadă de 60 de zile.

    Erdogan a mai precizat că părțile implicate în acord – Ucraina, Rusia, Turcia și ONU – vor continua să lucreze pentru a se asigura că toți termenii acordului sunt îndepliniți și acordul va fi extins în continuare.

    „În plus, prietenii noștri ruși au declarat că nu vor interfera cu ieșirea navelor turcești din porturile Mykolaiv și Olvia. Le suntem recunoscători pentru asta”, a spus Erdogan.

    ”Aș dori să-mi exprim recunoștința președintelui Rusiei, domnul Putin, pentru sprijinul sincer acordat eforturilor noastre în acest proces. De asemenea, aș dori să-i mulțumesc Președintelui Ucrainei, domnul Zelensky, pentru cooperarea sa constructivă. De asemenea, aș dori să mulțumesc Secretarului General al Națiunilor Unite, domnul Guterres, pentru eforturile depuse în acest proces. Îmi doresc ca această decizie, care este de o importanță vitală pentru funcționarea neîntreruptă a lanțurilor globale de aprovizionare cu alimente și mai ales pentru facilitarea accesului la cereale al țărilor aflate în nevoie, să fie benefică pentru toate părțile”, a mai precizat președintele Turciei.

    Surse din piață se așteptau ca prelungirea să fie anunțată cel puțin pentru încă 60 de zile. Astfel, s-a speculat că Rusia va fi de acord cu acest lucru pentru a sprijini candidatura prezidențială a lui Erdogan, pentru care acordul cu cereale a fost catalogat drept una dintre marile sale realizările politice și diplomatice.

    Maria Zakharova, reprezentantul oficial rus al Ministerului Afacerilor Externe, a confirmat că acordul a fost prelungit cu 60 de zile, dar a mai declarat că poziția Rusiei cu privire la acord nu s-a schimbat, ceea ce înseamnă că țara va continua să ceară relaxarea unei liste de restricțiile actuale.

    Oleksandr Kubrakov, ministrul ucrainean al infrastructurii, a confirmat și el prelungirea acordului până pe 18 iulie, dar a avertizat că, din aprilie, partea rusă a blocat constant inspecția navelor care doresc să intre în Marea Neagră, ceea ce a afectat operațiunile.

    ”Salutăm continuarea Inițiativei, dar subliniem că aceasta trebuie să funcționeze eficient. Pentru aceasta, este necesar să se elimine problemele pe care Rusia le creează de câteva luni la rând prin sabotarea inspecțiilor și înregistrarea unei noi flote. Sperăm că partenerii noștri vor depune toate eforturile pentru a se asigura că acordul de cereale începe să funcționeze pe deplin pentru securitatea alimentară a lumii și că Rusia va înceta în cele din urmă să mai folosească alimentele ca armă și pentru șantaj”, a spus Kubrakov.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ferme agricole închise de Garda de Mediu! Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ploi și vreme rece la final de aprilie. Când se schimbă temperaturile