• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Surse Guvern: Despăgubirile de secetă vor fi aprobate în ședința de vineri!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Semnalul transmis de Agrointeligența – AGROINTEL.RO a primit răspunsul așteptat de fermieri, iar proiectul de Ordonanță de Urgență pentru plata despăgubirilor de secetă reintră ”în joc”. Actul normativ va fi pus pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 26 mai, ne-au dat asigurări surse guvernamentale.

    În urma articolului publicat aseară de Agrointeligența – AGROINTEL.RO, se pare că au existat discuții la nivelul Guvernului, luându-se decizia fermă ca despăgubirile de secetă pentru fermieri să fie aprobate la finalul acestei săptămâni. Proiectul de OUG va fi votat în ultima ședință pe care Nicolae Ciucă o va conduce din funcția de premier, urmând ca după întâlnire să își depună mandatul, conform acordului din Coaliția de guvernământ.

    Fermierii români urmează să fie despăgubiți pentru pierderile înregistrate la culturile de primăvară de anul trecut – porumb, floarea-soarelui, mazăre și soia, iar cuantumul maxim al compensațiilor ajunge la 1.000 de lei pe hectar pentru culturile cu grad de calamitate de 100%.

    Fermierii i-au cerut premierului Ciucă să aprobe despăgubirile înainte de rotativa guvernamentală

    Vă reamintim că săptămâna trecută, organizațiile membre al Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC) au transmis premierului României, Nicolae Ciucă, o scrisoare în care i-au cerut să își respecte promisiunea făcută fermierilor de a fi aprobată plata acestor despăgubiri înainte de rotativa guvernamentală. Adresa oficială a fost semnată de liderii organizațiilor ce formează AAC: Federația Pro Agro, LAPAR, UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF.

    Ieri, Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a confirmat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, că proiectul de OUG a primit toate avizele necesare și că era așteptat să intre în ședința de guvern de astăzi, miercuri – 24 mai. Doar că, potrivit agendei întâlnirii de la Palatul Victoria, proiectul pentru despăgubirea fermierilor nu va fi discutat astăzi. Conform surselor noastre guvernamentale, el va fi totuși inclus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri, 26 mai.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Fonduri europene pentru promovarea produselor românești. Banii vin direct de la UE! O picătură într-un canal de irigații. Ministrul Barbu anunță o plată de 9,47 milioane de euro pentru lucrări ANIF Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?”